SONDAJ CSCI: Victor Ponta, susţinut de români în disputa pe buget cu preşedintele Traian Băsescu

| 08 dec, 2013

Cei mai multi români îl susţin pe premierul Victor Ponta în disputa cu preşedintele Traian Băsescu privind bugetul pe 2014, se arată într-un sondaj realizat de CSCI. Totodată, cei mai mulţi dintre cei intervievaţi sunt împotriva întârzierii adoptării bugetului, pentru că asta ar însemna blocarea creşterilor de salarii şi pensii.

Peste jumătate din populaţia României a urmărit ştirile despre discuţiile privind bugetul de stat pe 2014, potrivit sondajului realizat de CSCI.

77% dintre cei intervievaţi ştiu despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora ar intenţiona să blocheze bugetul pe 2014, în timp ce doar 22% nu cunosc acest subiect.

72% dintre români nu sunt de acord nici cu intenţia lui Traian Băsescu de a trimite înapoi bugetul în Parlament şi de a bloca memorandumul cu FMI.

Trei sferturi dintre respondenţi cred că prin întârzierea adoptării bugetului creşterile de pensii şi salarii vor fi amânate, iar românii vor avea de suferit. Doar 25% nu consideră că întârzierea bugetului îi va afecta.

Majoritatea românilor îl susţin pe premierul Victor Ponta în disputa cu preşedintele Traian Băsescu privind bugetul pe 2014. 57% îi dau dreptate lui Victor Ponta care susţine un buget cu creşteri de salarii şi pensii şi cu scăderea CAS. Numai 28% dintre cei intervievaţi sunt alături de preşedintele Traian Băsescu care susţine că bugetul va produce scumpirea carburanţilor, ceea ce va afecta întreaga economie.

Peste jumătate dintre români se arată mulţumiţi de activitatea premierului Victor Ponta în timp ce evaluarea activităţii lui Traian Băsescu este susţinută de puţin peste 30% dintre respondenţi.

Studiul a fost realizat de CSCI la solicitarea Fundaţiei Multimedia, în perioada 3-4 decembrie, pe un eşantion de 1023 de români şi are o marjă de eroare tolerată de 3% la un nivel de probabilitate de 95%.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 dec, 2013
Sondat în opinie
HA!
CSCI este un proiect creat și susținut de Fundația Multimedia. Echipa Fundației este condusă în activitatea curentă de către Dan Sultănescu, director executiv, iar președintele de onoare al Fundației este Bogdan Teodorescu, unul dintre fondatorii Fundației. Dan Sultănescu este consiler al lui Victor Ponta, iar Bogdan Teodorescu a condus campania electorală a PSD, în 2000, și a președintelui Emil Constantinescu, în 1996.

Mai miră pe cineva rezultatele sondajului de opinie?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ