SONDAJ: Majoritatea românilor cred că pedepsele pentru VIOL sunt prea blânde și ar trebui mărite
Majoritatea românilor, în procent de 81,5%, cred că pedepsele pentru viol sunt prea blânde și ar trebui mărite, conform unui barometru Inscop-Adevărul despre România realizat în perioada 10 - 15 septembrie.
Potrivit sondajului transmis, vineri, 95,4% dintre români declară că au auzit despre cazul violului de la Vaslui, 3,6% au răspuns că nu, în timp ce 1% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Totodată, 65,6% dintre cei chestionați consideră că vina pentru acel caz de viol aparține în exclusivitate celor șapte tineri condamnați, 24,5% spun că vina aparține și celor șapte agresori, și victimei iar 2,2% declară că vina aparține victimei. Procentul non-răspunsurilor este de 7,8%.
Sondajul Inscop relevă că 81,5% dintre români cred că pedepsele pentru viol sunt prea blânde și ar trebui mărite, 12,1% cred că pedepsele care se dau sunt corecte, iar 1,5% dintre români consideră că acestea sunt prea aspre și ar trebui diminuate, iar 4,9% nu știu sau nu răspund la această întrebare.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.