Sondaj online: Ponta, următorul preşedinte al României
Victor Ponta este văzut de români drept viitorul preşedinte al României. Cel puţin aşa reiese în urma sondajului realizat de site-ul onlinereport, citat de RomâniaTv.net.
Mai precis, este vorba despre un sondaj online realizat în perioada 1 ianuarie – 1 februarie, participanţii fiind rugaţi să răspundă la întrebarea "Cine va fi viitorul preşedinte al României ?". Iniţiativa celor de la onlinereport a fost primită cu mult interes, mii de persoane alegând să participe la acest studiu pe perioada celor 30 de zile de sondaj.
La final, Victor Ponta s-a plasat pe prima poziţie, întrunind cel mai mare număr de voturi. Clasarea pe prima poziţie a fost salutată de către susţinătorii premierului prin 2.500 de like-uri, la doar câteva minute dupa încheierea sondajului.
Prim-ministrul a devansat în preferinţele votanţilor nume grele precum Crin Antonescu sau Mihai-Răzvan Ungureanu, ultimii doi fiind deja înscrişi în cursa prezidenţială. Interesant este şi faptul că Mugur Isărescu sau Klaus Iohannis, ambii vehiculaţi drept potenţiali candidaţi la preşedinţie, nu au înregistrat suficiente voturi pentru a intra în topul final.
Sondajul a fost promovat intens în toate grupurile importante de pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter, majoritatea votanţilor având vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.
Ştirile orei
".
- În exclusivitate ! Testamentul Lui Adrian Năstase.
De Mihai Ionescu
(pentru conformitate ) (2012-06-23 00:44:29)
Citirea testamentului a fost oprita la timp de actualul deţinut Adrian Năstase pentru că citirea unui astfel de act care
dezvăluia opiniei publice o avere colosală ar fi produs o
cu totul altă reacţie în rândul poporului amărăştean
care priveşte în aceste zile telenovela "sinuciderii cu
premeditare".
Subsemnatul Adrian Năstase, în deplinătatea
> facultăţilor mintale şi în completă cunoştinţă de
> cauză am încheiat azi 20 iunie 2012, următorul testament
> în varianta în care în viitorul meu apropiat s-ar putea
> produce un eveniment neprevăzut. Prezentul act este
> încheiat în prezenţa avocatului Ion Cazacu şi a
> notarului Alexandra Grecescu.
> Astfel prin prezentul testament se va împărţi averea
> totală de 15.459.300 euro 15 case - 9,2 milioane de euro, 7
> maşini, 10 terenuri, tablouri, bijuterii, artefacte. 1.
> Vila de pe str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1 Bucureşti,
> în valoare de 500.000 de euro va rămâne în proprietatea
> lui Andrei Năstase.
> 2. Locuinţa de pe pe str. Pictor Negulici nr. 18, etaj
> 1, ap. 2, sector 1, în valoare de 300.000 de euro va
> rămâne tot în proprietatea lui Andrei Năstase.
> 3. Locuinţa de pe str. Maresal Prezan nr. 4, et. 1,
> ap. 2, sector 1 Bucuresti, în valoarea de 500.000 de euro
> va rămâne în proprietate Danei Năstase.
> 4. Tot Danei Năstase îi va rămâne în proprietate
> domeniul Cornu.
> 5. Apartamentul de pe str. Naum Rimniceanu nr. 2, bl.
> 5, ap. 130 sector 1 Bucuresti, în valoare de 70.000 de euro
> va rămâne lui Mihnea Năstase.
> 6. Tot lui Mihnea îi va rămâne şi apa
Visati voi