Statistică îngrijorătoare: Un copil român din 3 este sărac şi 52,2% dintre copii se află în risc de sărăcie

Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020 arată că în România se înregistrează una dintre cele mai ridicate diferenţe din Europa între nivelul riscului în cazul copiilor şi cel înregistrat pe ansamblul populaţiei (41,7% în 2012), notează Agerpres.

Analiza pe grupe de vârstă arată că cel mai ridicat risc se înregistrează în grupa de vârstă 12-17 ani (54,8%) şi 5-11 ani (52,5%).

Riscul sărăciei şi excluziunii sociale creşte considerabil în gospodăriile cu mulţi copii (72,5% dintre gospodăriile cu 2 adulţi şi 3 sau mai mulţi copii) sau în cele monoparentale (60,7%), acestea fiind cele mai afectate. În general, indiferent de structura gospodăriei, prezenţa unui copil creşte considerabil vulnerabilitatea economică.

Degeaba muncesc părinţii 80% din timpul lor activ - copii tot săraci sunt

Totodată, conform strategiei, un copil român din trei este sărac, deşi locuieşte în gospodării în care adulţii lucrează. Aproape unu din cinci copii din gospodării active pe piaţa muncii este sărac deşi adulţii lucrează mai mult de 80% din timpul lor activ (au o intensitate foarte ridicată a muncii).

România înregistrează pentru ambii indicatori cele mai ridicate rate ale sărăciei la nivel european.

Rata sărăciei copiilor din gospodării în care adulţii muncesc a crescut de la 29,1% în 2007 la 32,6% în 2012. Rata sărăciei copiilor din gospodării cu o intensitate a muncii foarte ridicată a scăzut uşor, de la 18,9% în 2007 la 17,3% în 2012.

Aproape unul din zece copii trăieşte în gospodării fără locuri de muncă. În acelaşi timp, riscul de sărăcie relativă pe total adulţi care lucrează şi au copii în întreţinere este mai mult decât dublu în România faţă de UE27: 23,4% faţă de 11,5% în 2012.

În 2012, rata deprivării materiale severe era în România de 29,9% faţă de 10,3% în UE27. Prin natura lui, indicatorul măsoară lipsa unor resurse de bază, care afectează copiii români în mare măsură. Dacă în medie la nivel UE deprivarea materială afectează în ponderi apropiate copiii şi adulţii (11,7% pentru populaţia sub 18 ani şi 10,3% pentru cea între 18 şi 64 de ani), copiii români suferă mult mai accentuat de deprivare materială severă decât adulţii (37,9% faţă de 27,9%).

Mai mult de o treime dintre copiii săraci relativ din România sunt în acelaşi timp afectaţi de deprivare de locuire, faţă de ceva mai mult de un sfert dintre copiii săraci la nivelul UE27 şi aproximativ unul din zece copii non-săraci din România. În 2012, problema deprivării de locuire afecta în mai mare măsură copiii săraci cu vârste mici (46,3% dintre cei sub 6 ani) faţă de adolescenţi (27,7% dintre cei de 12-17 ani) în timp ce în UE27 copiii erau afectaţi la fel, indiferent de vârstă.

Supraaglomerarea afectează în continuare mai mult de trei sferturi dintre copii în 2012, respectiv 78,3%, faţă de media UE27 de 42,5%. Supraaglomerarea este o problemă care afectează o proporţie mare dintre copiii români, atât cei săraci cât şi cei non-săraci, respectiv 78,3% dintre copiii săraci sub 18 ani şi 69,6% dintre cei care nu sunt afectaţi de sărăcie.

Sărăcia pe ansamblu este mai ridicată în mediul rural, însă în ultimele decenii au început să se formeze în mediul urban zone compacte teritorial în care predomină sărăcia extremă. În toate aceste zone, copiii şi tinerii reprezintă principala categorie de populaţie (peste 60%), în timp ce populaţia de 60 de ani şi peste reprezintă sub 10% din total. Aceste zone sunt izolate de ansamblul spaţiului urban şi reprezintă forme de segregare spaţială care contribuie la consolidarea capcanei sărăciei, mai arată strategia.

Mai mult de un copil din trei este sărac relativ şi aproximativ un copil din trei se află în sărăcie persistentă, fiind sărac în 2011 dar şi în cel puţin doi dintre cei trei ani anteriori. Adolescenţii (12-17 ani) sunt cei mai expuşi şi prin prisma valorilor indicatorului de sărăcie relativă, având nivelul cel mai ridicat de sărăcie relativă şi cea mai importantă creştere din 2007 (32,4%) până în 2012 (38%). Toate aceste diferenţe au, după cum remarcă şi primul proiect al Acordului de Parteneriat dintre România şi Comisia Europeană, un caracter profund teritorial, cu variaţii pronunţate între regiuni, precum şi între zonele urbane şi cele rurale.

În 1990 erau peste 6,6 milioane de copii, iar în 2013 mai erau doar 3,6 milioane copii

Dacă la începutul anilor 1990 în România erau peste 6,6 milioane de copii, urmare în principal a natalităţii scăzute în prezent sunt mai puţin de 3,7 milioane de copii, mai exact 3.653.637 copii la 1 ianuarie 2013. Această scădere este importantă şi ca pondere în populaţie, în acelaşi interval de timp - 1990-2013 - având loc, pe fondul creşterii speranţei de viaţă, o schimbare a structurii demografice (dacă raportul era de aproximativ un copil la ceva mai mult de doi adulţi, acum este de aproximativ un copil la patru adulţi, persoane de 18 ani şi peste).

"Rata de dependenţă a copiilor nu a suferit schimbări importante, fiind de 23,6 în 2007 şi 23,4 în 2011. Schimbările în structura populaţiei evidenţiază accentuarea procesului de îmbătrânire demografică, cu consecinţe negative economice şi sociale pe termen lung, aceasta conducând la creşterea dependenţei economice şi apariţia unor dezechilibre în sistemele de asigurări sociale. Una dintre caracteristicile cheie, distinctivă pentru România în comparaţie cu majoritatea celorlalte ţări europene, este ponderea ridicată a populaţiei rurale, situaţie care are consecinţe importante pe diferite dimensiuni ale bunăstării copilului, conducând la forme de deprivare de locuire şi materiale, precum şi dificultăţi de acces la serviciile sociale", semnalează strategia.

În ceea ce priveşte raportul populaţiei de copii din mediile rural şi urban, se poate observa o fluctuaţie semnificativă a structurii acesteia. Astfel, dacă prima jumătate a anilor 1990 este caracterizată de scăderea populaţiei de copii din rural cu aproximativ 5 procente, de la jumătatea anilor 1990 până în 2012 tendinţa s-a inversat, numărul copiilor din rural devenind mai ridicat decât în urban. Ponderea copiilor a scăzut de la un nivel aproape egal în 1990 de aproximativ 28-29% în ambele medii de rezidenţă la 16,5% în urban şi 20,2% în rural.

Familia model în România: cuplu cu un copil

Conform datelor de la recensământul din 2011, dimensiunea medie a gospodăriei în România este de 2,7 persoane per gospodărie. Modelul familial cel mai răspândit este cel al cuplurilor cu un copil, peste jumătate dintre familii fiind de acest tip. Se observă o creştere continuă a vârstei medii la prima căsătorie, care ajunge la 26 de ani pentru femei şi 29 de ani pentru bărbaţi în 2011. În acelaşi timp, o tendinţă similară este înregistrată şi în ceea ce priveşte vârsta mediană a femeilor la naşterea primului copil, care a ajuns la 26 de ani în 2011.