STUDIU: Viagra creşte riscul de a dezvolta cancer de piele

| 10 apr, 2014

Consumul de viagra creşte cu până 84% riscul de a dezvolta cancer de piele în rândul bărbaţilor, arată un studiu al cercetătorilor americani.

Cercetătorii americani au descoperit că bărbaţii care iau sildenafil, mai cunoscut sub denumirea de viagra, prezintă un risc cu 84% mai mare de a dezvolta melanom, forma cea mai letală a cancerului de piele, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă consideră că acest medicament, administrat pentru stimularea potenţei şi tratarea disfuncţiilor erectile, ar putea afecta aceleaşi mecanisme genetice care favorizează dezvoltarea unei forme mai invazive a cancerului de piele.

Cu toate acestea, cercetătorii au precizat că experimentele sunt încă într-o etapă preliminară şi că este prea devreme pentru interzicerea administrării "pilulei albastre".

"Deoarece este doar un studiu preliminar, nimeni nu sugerează că bărbaţii ar trebui să nu mai ia viagra pentru tratarea disfuncţiilor erectile", a declarat Abrar Qureshi, profesor de dermatologie la Universitatea Brown, care a sfătuit pacienţii cu risc de melanom să se consulte cu medicul, înainte de administrarea acestui medicament.

Studiul, efectuat pe 26.000 de bărbaţi din Statele Unite ale Americii şi din China, a analizat informaţiile preluate din raportul Health Professionals' Follow-up Study, care strânge date despre angajaţii de sex masculin (inclusiv doctori) din sistemul de sănătate.

Media de vârstă a persoanelor incluse în studiu a fost de 65 de ani, iar 6% dintre aceştia luau viagra.

Studiul, publicat în revista JAMA Internal Medicine, arată că bărbaţii care au luat viagra chiar şi o singură dată şi-au dublat riscul de a dezvolta melanom.

Abrar Qureshi a adăugat că factorii de risc pentru cancerul de piele - cum ar fi expunerea la razele solare şi istoricul familial al fiecărui pacient în privinţa bolii - au fost luate în calcul.

Printre alte efecte secundare cunoscute ale viagrei se numără arsuri stomacale, greaţă şi dureri de cap.

Acest medicament este, de asemenea, nerecomandat bărbaţilor cu angină pectorală şi hipertensiune arterială.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ