Tăriceanu, de neoprit: precedentul Iohannis este o breșă mortală pentru Antonescu
Ceea ce a părut inițial o revenire pe ușița din spate a organizației de Satu Mare, condusă de Adrian Ștef, cumnatul lui Ovidiu Silaghi, se dovedește până la urmă o revenire în forță în PNL: pe Tăriceanu îl sprijină deja șapte organizații din teritoriu.
Ezitările și pozițiile contradictorii la nivelul conducerii, materializate în declarațiile lui Antonescu și Iohannis, au avut un echivalent la nivelul eșalonului doi antonescian, care se declară mai lucid dar și mai disperat împotriva lui Tăriceanu. Este de la sine înțeles că, în căderea sa, Antonescu îi va dărâma și pe Orban, Scutaru sau Pocora, ieșirile lor virulente împotriva oricărei schimbări la vârf în PNL fiind ușor de justificat.
Cât timp Ludovic Orban se îmbată cu apă rece, preocupat mai degrabă să găsească metafora cea mai potrivită împotriva lui Tăriceanu (pe care l-a numit ”scalp la cingătoarea pieilor roșii”), Scutaru și Pocora scotocesc prin prevederile statutare ca să încropească o baricadă împotriva intrusului Tăriceanu.
„Potrivit statutului trebuie să aibă vechime ca să candideze pentru o funcție la nivel de partid. Nu aș accepta o anumită derogare. Oricum PNL Satu Mare e sub ocupație PSD. E un fel de Crimeea”, a declarat liderul deputaților PNL, George Scutaru, ridicând o obiecție la care s-a raliat și Cristina Pocora, purtătoare de cuvânt a partidului.
Dar la o privire mai atentă, chiar i se poate impune seniorului Tăriceanu, unul din membrii fondatori ai PNL, să aștepte doi ani pentru a candida la șefia partidului? Să facem abstracție de faptul că ceea ce se prefigurează în acest caz nu este o schimbare pașnică la vârf, o rotație de cadre ci, mai degrabă, o lovitură de palat în care orice este permis și învingătorul ia totul. Chiar și așa, cum poți să strâmbi din nas la ”vechimea” lui Tăriceanu după ce Antonescu a abuzat în fel și chip de poziția sa de conducere, aducând în PNL, pe poziții fruntașe, noi veniți precum Klaus Iohannis sau chiar Gigi Becali?
Ştirile orei
Ba manipulare ca la tine... la nimeni, tu esti mai mincinos decat Ponta!