Teodor Baconschi: Mi-au fost ceruţi 100.000 de euro pentru un loc eligibil pe listele PMP
Teodor Baconschi lansează acuzaţii extrem de grave după ce şi-a dat demisia din PMP. "Mi-au fost ceruţi 100. 000 de euro pentru a fi "tolerat" pe locul 3 (considerat eligibil) în cadrul PMP pentru alegerile europarlamentare", acuză fostul lider al PMP.
Teodor Baconschi face o descriere a condiţiilor grele prin care a trecut pe la noul partid al lui Traian Băsescu, PMP, prezentat ca unul nou şi care nu face compromisuri.
Fostul lider al PMP precizează că "li s-a cerut candidatilor PMP sa obtina sponsorizari legale pentru a finanta campania, nu sa vina cu geanta la cineva. Orice alta "interpretare" a spuselor mele e scoasa din context in mod abuziv.
"Am intrat in politica interna la un an dupa ce am devenit ministru de Externe, adica in 2011. Am activat in PDL, in echipa Boc. In 2012, am dorit sa candidez la Bucuresti (de unde sunt) sau intr-un colegiu de diaspora (unde ma stiau bine romanii, dupa ani de lucru in favoarea comunitatilor noastre din Italia, Portugalia si Franta). Am fost insa refuzat si trimis sa candidez la Iasi. Am intrat in batalie in ultima clipa, intr-un oras necunoscut mie, dar dominat 100 % de PSD si PNL. Dupa o luna de campanie grea, fara bani, dar activa mediatic si pe toate strazile cartierelor muncitoresti din colegiu, unde am discutat cu mii de oameni (furiosi pe PDL si fani Antena 3) am primit aproape 10.000 de voturi, adica 21 %, cu 5 procente peste media nationala a ARD. Mi-au lipsit circa 1000 de voturi pentru a intra in Senat", mărturiseşte Baconschi pe Facebook.
Urmatoarea batalie a fost tot in PDL, unde am sustinut motiunea Monicai Macovei. La congresul respectiv, "Reformistii" au pierdut, obtinand doar 5 % din voturi. In preziua analizarii in BPN al PDL a propunerii de excludere a mea din partid, am socotit ca e normal sa demisionez.
Citeşte şi: Băsescu: România are nevoie de un partid nou, care să nu fi făcut parte din compromisurilea realizate de după 1990
Am continuat insa lupta politica, in calitate de membru fondator al PMP, unde am sperat ca se vor reuni toate - sau cat mai multe dintre personalitatile publice de valoare greu contestabila, care au colaborat in timp pentru agenda reformista a dlui Basescu: un "partid altfel", partidul asteptat de cel putin 15 % dintre romani. Am alergat cu Eugen Tomac, Adrian Papahagi, Marian Preda, Daniel Funeriu si altii prin toata tara, facand cheta pentru plinurile de benzina. Am muncit enorm: de la 23 iulie 2013, cand s-au depus actele PMP la tribunal, pana la 29 ianuarie, cand partidul a fost oficializat, construisem 400 de organizatii si aveam 24.000 de membri, cei mai multi oameni care nu mai fusesera implicati in politica. Mii de km parcursi, sute de mitinguri, inteviuri si participari la emisiuni din media locala.
Organizatia mea, PMP sector 1, construita si ea de la zero, a obtinut, la europarlamentare, cel mai bun scor pe tara (14 %, fata de media nationala de 6,2). Mi-am dorit sa castig un mandat de eurodeputat, fiind convins ca experienta si CV-ul meu m-ar ajuta sa reprezint eficient si onorabil Romania. Nu a fost sa fie: plasat pe locul trei (pentru ca primele doua locuri au fost practic rezervate prin dictat), am ratat si acest obiectiv. Dar nu am abandonat lupta ! Am candidat pe un post de vicepresedinte al PMP (adica pe functia detinuta din august 2013) dar nici aici n-a mers: a castigat dl Vlaston, adus de mine, cu mari rugaminti, la PMP sector 1, care a fost sunat la telefon de dna Udrea pentru a candida (desi 90 % dintre participantii la congres nu stiau cine e).
Mi s-au cerut 100.000 de euro pentru un loc eligibil
In acest rezumat nu intra mii de detalii: lovituri interne, nedreptati, abuzuri, umilinte. Nu intra nici tensiunile din PMP, dupa ce Florin Popescu iesise - la un prim scrutin intern - cap de lista, sau pentru cei 100. 000 de euro care mi-au fost ceruti, cu scandaluri si insulte, pentru a fi "tolerat" pe locul 3 (considerat eligibil): evident, nu aveam de unde sa "scot" o asemenea suma... Nu intra nici sutele de mii de injuraturi primite de la cetatenii care, pe buna dreptate iritati, m-au judecat "la pachet" cu toata "clasa politica", dominata, cum stim, de figuri agramate si/sau interlope.
Citeşte şi: Adrian Papahagi despre Elena Udrea: O consider un produs periculos -
Pot spune ca am dus "lupta cea buna" cu o energie considerabila. Mi-am sacrificat trei ani de viata cu sperantele pe care cititorii de buna credinta ai acestor precizari le impartaseau, alaturi de mine. Stiu si admit ca am facut si greseli: greseli de incepator, greseli de idealist, greseli de orgoliu ranit. Imi cer scuze pentru aceste omenesti imperfectiuni. Nu vreau sa acuz pe nimeni. "Asa a fost sa fie" in circumstantele istorice prezente.