Teodor Mărieş (Asociaţia 21 Decembrie): Cerem preşedintelui Iohannis să medieze DOSARUL REVOLUŢIEI

| 23 oct, 16:37

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, solicită medierea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul clasării dosarului Revoluţiei, transmite Agerpres.

"Soluţiile pe care le avem sunt cele legale: prima - vom ataca la ÎCCJ decizia Parchetului. (...) Este vorba despre aceiaşi trei procurori care au decis clasarea dosarului în 2009. Ei nu mai aveau ce căuta în Parchetul General după 2009. (...) A doua chestiune pe care o vom face este cererea dreptului constituţional al preşedintelui de a media - cerem medierea în acest dosar, precedent există, a făcut-o Traian Băsescu, (...) nu mă îndoiesc că domnul Iohannis nu va face la fel", a afirmat Mărieş, vineri, în faţa Palatului Cotroceni. 

El a fost vineri la Cotroceni, după aflarea deciziei de clasare a dosarului Revoluţiei, iar luni urmează să aibă o întâlnire cu un reprezentant al Preşedinţiei. 

"Regret în primul rând această nouă zdruncinătură, nu pentru cei care au fost răniţi în Revoluţie, pentru că ei mai sunt în viaţă, ci pentru cei care se află la doi metri sub pământ, pentru rudele şi prietenii acestora. În dosarul Mineriadei sunt mai puţine decizii la CEDO decât în dosarul Revoluţiei şi totuşi acesta s-a închis. (...) Acum, când lumea respira în sfârşit un aer de libertate, vii cu această decizie. (...) Pare o răzbunare a acelei bucăţi din sistem care a ţinut sub tăcere acele evenimente timp de 25 de ani", a arătat Teodor Mărieş. 

Anterior, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Asociaţiei 21 Decembrie, el a spus că decizia de clasare a dosarului reprezintă "o umilinţă". 

"Dacă este adevărat, nu pot decât să zâmbesc. Este un zâmbet trist. Nu pot să cred că au avut capacitatea intelectuală, şi cu celelalte capacităţi nu cred că stau bine, să închidă dosarul Revoluţiei în care există mai multe decizii CEDO decât în dosarul Mineriadei. (...) Asociaţia va ataca decizia la Înalta Curte şi este o umilinţă pe care o administrează, probabil, în răzbunare pentru faptul că defilează toţi criminalii, la Parchetul General, din mineriadă. Vă zic că sunt aceiaşi", a susţinut Mărieş. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare au clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989 au făcut, iniţial, obiectul a 4.544 de dosare penale: în 1.244 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti; în 17 dosare de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi; în 317 dosare de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj; în 169 - de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara; în 233 - de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel; în 2.564 dosare de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare. 

Împotriva ordonanţei de clasare se poate formula plângere.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ