TOPUL celor mai CORUPTE ţări. Ce loc ocupă România

| 03 dec, 2014

Corupţia se agravează în China, Turcia şi alte ţări cu creştere economică puternică, în timp ce România se numără printre cele mai corupte din UE, a avertizat ONG-ul Transparency International, cerând un efort al marilor pieţe financiare internaţionale contra spălării banilor, în raportul său anual publicat miercuri şi citat de Reuters şi AFP.

Într-un clasament publicat la sediul său din Berlin, organizaţia afirmă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai virtuoase.

Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele înzestrate cu multe virtuţi.

Organizaţia subliniază că este imposibil să se măsoare corupţia deoarece ea este ilegală şi ascunsă. Pentru a-şi stabili indicele, Transparency adună avizele date de experţi din organizaţii ca Banca Mondială, Banca Africană de Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.

Transparency pune accentul în acest an pe dificultăţile din unele ţări emergente de a lupta împotriva corupţiei.

China, de exemplu, pe locul 100 din cele 178 de ţări, pierde 4 puncte ajungând la 36 de puncte şi 20 de locuri în raport cu 2013, în timp ce Turcia, clasată pe locul 64, pierde 5 puncte (45 puncte) şi unsprezece locuri.

În legătură cu China, Transparency notează că deşi "mai mulţi politicieni de top şi funcţionari publici de rang minor au fost arestaţi pentru corupţie... modul în care oamenii sunt judecaţi ar trebui să fie mai transparent".

Pentru Turcia, Transparency subliniază în raport că "percepţia generală a corupţiei" în ţară "a crescut considerabil", mai ales cu "o serie de investigaţii şi condamnări pentru corupţie vizând persoane apropiate guvernului".

Faptul că "jurnaliştii care critică regimul" au fost "persecutaţi" şi "arestaţi" a contribuit la deteriorarea imaginii ţării.

Corupţia este de asemenea o problemă majoră în alte economii emergente, adaugă raportul TI, citând Brazilia (locul 69, 43 de puncte) şi suspiciunea de corupere a personalului ei politic de către companiile petroliere.

India (a 85-a, 38 de puncte) este de asemenea arătată cu degetul de Transparency care denunţă utilizarea de conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca insula Mauritius.

Investiţiile bogaţilor cetăţeni ruşi în Cipru atrag de asemenea atenţia organizaţiei, care le plasează ţara pe un loc modest, 136 (27 de puncte).

Performerul de top a fost din nou Danemarca cu 92 de puncte, o creştere cu un punct faţă de anul trecut, şi Noua Zeelandă, Finlanda, Suedia şi Norvegia care se află din nou pe primele cinci locuri.

Ucraina (26 de puncte) a rămas ţara europeană cu cel mai ridicat nivel de corupţie percepută. Italia, Grecia şi România (43 puncte) înregistrează cel mai slab scor dintre statele membre ale Uniunii Europene, notează Reuters.

TI a cerut de asemenea UE, Statelor Unite şi ţărilor G20 să urmeze exemplul Danemarcei şi să creeze un registru public ce include informaţii de proprietate pentru toate companiile încorporate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ