Traian Băsescu despre cum îl va ajuta pe fratele său după încheierea mandatului

| 18 sep, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, după ce îşi va termina mandatul, îl va "căina" pe fratele său şi o să fie "în pielea lui", dar, până pe 22 decembrie, nu poate să fie decât şi preşedintele lui.

"Un preşedinte, dincolo de a avea frate, are responsabilităţi faţă de ţară. De a doua zi, după ce îmi termin mandatul, o să îl căinez, o să fiu fratele lui şi o să fiu în pielea lui, dar, până pe 22 decembrie, nu pot să fiu decât şi preşedintele lui", a spus Traian Băsescu, despre fratele său, Mircea Băsescu, într-o emisiune la TVR 1.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată în 14 iulie pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Udrea este singurul candidat onest, nu neapărat cel mai bun

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ