Traian Băsescu, la casa din Mihăileanu: Am venit să schimb LIGHEANELE pe unde plouă
Traian Băsescu a fost, luni, la casa din strada Mihăileanu. Fostul preşedinte le-a spus jurnaliştilor România TV că a venit să schimbe "ligheanele" în care se strânge apa de la ploaie.
Traian Băsescu a fost surprins de o echipă România TV la casa din Mihăileanu.
"Am venit să schimb ligheanele pe unde plouă", a spus Traian Băsescu.
După încheierea mandatului de la Cotroceni, Traian Băsescu a fost de mai multe ori la casa din Mihăileanu.
Traian Băsescu ar urma să se mute într-o locuinţă RA-APPS, la care are dreptul în calitate de fost şef al statului. Imobilul ce i-a fost pus la dispoziţie în acest sens este cel în care a locuit Mioara Roman, numai că acesta se află acum în reparaţii, din cauza stării avansate de degradare în care se afla.
Drept urmare, Traian Băsescu locuieşte încă în Vila Lac 3, pe care ar fi trebuit să o părăsească în termen de 60 de zile de la încheierea mandatului.