Traian Băsescu, viitorul PREMIER al României
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a aflat vineri, din nou, la sediul Partidului Mişcarea Populară (PMP). După plecare acestuia, secretarul general al PMP, Dorel Onaca, a făcut un anunţ spectaculos: Traian Băsescu - viitorul premier al României.
Întrebat dacă Traian Băsescu se înscrie oficial în PMP, Onaca a declarat: "Domnul Băsescu este iniţiatorul şi fondatorul sub acoperire al partidului nostru. Împreună vom construi acest proiect si anul viitor vom oferi cel mai competent prim-ministru al României." Ulterior, acesta a confirmat că se refera la Traian Băsescu prin formula "cel mai competent prim-ministru", notează ştiripesurse.
Citeşte şi: Cum ne insultă și noul, și vechiul PDL inteligența
Fostul președinte al României Traian Băsescu a mai fost o dată săptămâna aceasta la sediul PMP. El a venit, miercuri dimineață, la sediul Partidului Mișcarea Populară.
Reamintim că președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, și fostul președinte Traian Băsescu au avut o întâlnire în cadrul căreia au discutat despre continuarea proiectului alianței PNȚCD - PMP și despre un calendar de acțiuni comune, pentru organizarea la nivel național și teritorial.
Sâmbătă, 28 februarie, se vor organiza alegeri privind conducerea Consiliilor Executive Județene ale Partidului Mișcarea Populară.
Citeşte şi: Planurile lui Carmen Iohannis, încurcate de Traian Băsescu. Cererea Primei Doamne