Traian Băsescu: Nu voi fi candidat la preşedinţia PMP, vreau să ajut acest partid

| 28 oct, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că nu va candida la congresul PMP pentru a deveni preşedintele formaţiunii politice.

'Va fi un congres PMP după alegeri, dar nu cu mine candidat la funcţia de preşedinte. Eu aş vrea să îi ajut. Am pornit acest proiect pentru că după atâţia ani de strat în politică îţi dai seama că nu te poate interesa leadership-ul unui partid, mă interesează în mod deosebit să ajut acest partid nou, PMP, să fie un alt fel de partid. Nevoia de schimbare a clasei politice este una care aproape ţine de siguranţa naţională. Toate partidele, că se numesc PSD, PC, PNL, toate au făcut compromisuri uriaşe, uneori cu mine în fruntea acestui compromis. Cred că, plecând de la premisa că politica este şi o artă a compromisului, uneori avem nevoie de un partid nou, un alt fel de partid care să nu aibă agăţate compromisurile urâte de genul aceluia pe care eu l-am făcut când am adus partidul lui Voiculescu la guvernare. Am ştiut că este o soluţie imorală, mai ales că partidul lui candidase pe listele PSD, pe de altă parte am acoperit-o cu nevoia de a avea un Guvern majoritar în care să nu fie PSD. Aşa a ajuns Tăriceanu prim ministru', a spus Băsescu la Adevărul Live. 

El a adăugat că astfel de 'compromisuri grosiere' nu mai trebuie făcute şi că e nevoie de un partid care să facă alianţe politice morale.

'Alianţa PDL cu PSD a fost, de asemenea, o soluţie politică în care m-am iluzionat că putem să revizuim Constituţia. Şi ea s-a dovedit o alianţă toxică. PMP este acum un partid nou care abia s-a aşezat. Trebuie foarte bine gândit intern, trebuie creată o structură de selectare a oamenilor care să intre în politică şi care să aibă convingerea că odată veniţi în PMP vor face altfel de politică', a susţinut Băsescu.

Tag-uri: PMP, traian basescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ