Transelectrica şi Transgaz au fost mutate de Guvern de la Finanţe la SGG

| 14 feb, 2014

Companiile Transelectrica  şi Transgaz au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, argumentul fiind că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova.

Tot prin ordonanţă de urgenţă a fost aprobat şi transferul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) de la Ministerul Agriculturii tot la Secretariatul General al Guvernului (SGG), conform unor surse oficiale, citate de Mediafax.

Transelectrica şi Transgaz sunt unele dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic şi s-au aflat în portofoliul Ministerului Finanţelor, condus de PNL.

Secretariatul General al Guvernului este condus de Ion Moraru, fost senator PSD.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.

"Ordonanţa a fost dată ca să putem desfăşura marile proiecte de interconectare cu Moldova şi Turcia şi să dezvoltăm infrastructura energetică. În plus, Ministerul Finanţelor urmează să promoveze Legea privind stabilirea redevenţelor, deci nu putea să fie şi cu reglementare, şi cu management. Este împotriva regulilor UE", afirmă surse din Guvern.

Ordonanţa de urgenţă este argumentată prin "atributul suveran al Guvernului de a administra proprietatea privată a statului, necesitatea monitorizării directe, la nivelul conducerii Guvernului, a evoluţiei agenţilor economici cu capital majoritar de stat din domeniul resurselor energetice, în consonanţă cu obiectivul naţional al asigurării independenţei energetice a României, neadoptarea măsurilor propuse fiind de natură să producă efecte negative pe termen mediu şi lung în acest domeniu fundamental al economiei, prin rolul primordial al Cancelariei premierului de a asigura suport prim-ministrului în ceea ce priveşte coordonarea procesului de elaborare a cadrului general pentru definirea priorităţilor Guvernului, în conformitate cu Programul de guvernare şi cu angajamentele internaţionale asumate de România, precum şi statutul Secretariatului General al Guvernului, care constituie elementul de legătură şi stabilitate a guvernării, precum şi prin necesitatea accelerării măsurilor de natură a evita declanşarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României în ceea ce priveşte respectarea principiilor separării calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale, pe de o parte, de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport al electricităţii şi gazelor naturale, pe de altă parte, statuate la nivelul legislaţiei obligatorii a Uniunii Europene".

Astfel, ordonanţa stabileăte că exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la Transelectrica şi Transgaz se realizează de către Guvern prin Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-Ministru, iar reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor vor fi numiţi şi revocaţi prin ordinul secretarului general al Guvernului, la propunerea şefului Cancelariei Primului-Ministru.

Participarea acestor reprezentanţi în şedinţele adunării generale a acţionarilor se face pe baza şi în limitele mandatului primit prin ordinul secretarului general al Guvernului, la propunerea şefului Cancelariei Primului-Ministru.

În exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor decurgând din calitatea de acţionar a statului la aceste companii, Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-Ministru, va acţiona în concordanţă cu politicile şi strategia în domeniul energiei şi gazelor naturale elaborată de ministerul de resort în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.

Începând cu data exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor decurgând din calitatea de acţionar a statului la aceste companii, procedurile privind selecţia administratorilor, aflate în derulare, se preiau şi se duc la îndeplinire de către Secretariatul General al Guvernului, care se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Finanţelor Publice.

Se autorizează Secretariatul General al Guvernului, cu consultarea Cancelariei Primului-Ministru, să iniţieze  şi să aprobe, după caz, toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru trecerea acţiunilor deţinute de Transelectrica la Societatea Comercială ” Operatorul Pieţei de Energie Electrică”- S.A.-OPCOM şi la Societatea Comercială FORMENERG – S.A. în proprietatea privată a statului şi administrarea Departamentului pentru Energie, cu respectarea prevederilor legale incidente.

Dispeceratul Energetic Naţional şi Dispeceratul Naţional de Gaze Naturale rămân în coordonarea metodologică şi funcţională a ministrului delegat pentru energie, post ocupat în prezent de Constantin Niţă (PSD).

Procedurile de expropriere în curs de desfăşurare se continuă de către Secretariatul General al Guvernului, cu menţinerea valabilităţii actelor şi procedurilor îndeplinite până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Transelectrica şi Transgaz sunt companiile gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale.

În martie anul trecut, cele două companii au fost trecute de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, după ce Comisia Europeană a impus separarea calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport ai acestora.

Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărâse care minister să preia participaţiile.

Statul deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ