Tarnița-Lăpușești și cablul submarin România-Turcia, două proiecte energetice cruciale

În ciuda potențialului uriaș, România a făcut destul de puține în ultimii zeci de ani pentru a-și valorifica pe deplin resursele energetice și a putea juca un rol pe măsură pe piața specifică din regiune.

Există desigur și câteva excepții notabile, cum ar fi dezvoltarea sectorului energiei regenerabile, avântul pe care au luat-o activitățile de explorare din platoul continental al Mării Negre, centrala de la Brazi construită de Petrom sau progresele care s-au făcut în ceea ce privește realizarea proiectului AGRI, inclus pe lista investițiilor prioritare ale Uniunii Europene la sfârșitul anului trecut, ori gazoductul Iași-Ungheni. Totuși, există la fel de multe investiții majore și proiecte care au bătut ani de zile pasul pe loc, cum ar fi construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă sau hidrocentrala Tarnița-Lăpușești.

Principalul motiv pentru care proiectele în discuție nu au fost realizate până acum este legat de lipsa resurselor necesare. Cu un buget încă sărac la capitolul investiții, România nu a putut să își asume efortul financiar necesar finalizării acestor construcții, chiar dacă creșterea capacităților de producție a energie electrică ar fi adus beneficii importante. În acest context, a devenit evident că ducerea la bun sfârșit a unor proiecte de o asemenea anvergură trebuie realizată cu sprijinul investitorilor privați.

Mult timp, statul român nu a știut să atragă investitori interesați, sau să gestioneze discuțiile cu aceștia, în puținele cazuri în care au existat doritori. Lucrurile par însă să intre și în acest domeniu pe un făgaș pozitiv, iar ca urmare, proiecte precum hidrocentrala Tarnița-Lăpușești încep să se dezmorțească.

În teorie, hidroecentrala, al cărei proiect datează de la sfârșitul anilor ’80, ar trebui să echilibreze cererea și oferta de energie de energie în intervalele de vârf, astfel încât să nu mai fie nevoie să se apeleze la producătorii de energie pe cărbune. Hidrocentrala, cu o putere instalată de 1.000 MW, va consuma electricitate produsă în perioadele de gol, în special noaptea, care este mai ieftină, pentru a pompa apa în amonte, în rezervoare. În intervalele de vârf de consum, apa stocată ar fi eliberată pentru a produce energie prin turbinele centralei.

Pentru realizarea hidrocentralei Tarnița-Lăpușești este însă nevoie de o investiție uriașă, la care, în contextul summitului româno-chinez de la sfârșitul anului trecut, s-a arătat dispusă să se înhame Sinohydro Corporation. Cum însă în discuție este un proiect de mare anvergură, cabinetul trebuie să ia o decizie cât mai rentabilă din punct de vedere economic, motiv pentur care s-a decis organizarea unei licitații publice.

Primul pas însă, înainte de organizarea unei asemenea licitații îl reprezintă în mod firesc întocmirea unui studiu de fezabilitate, în baza căruia să poată fi elaborat caietul de sarcini. Ca urmare, s-a decis înființarea unei companii de proiect, finanțată prin participarea companiilor de stat existente în domeniu, care vor contribui fiecare cu sume egale. Vor putea fi astfel asigurate cu efort minim din partea bugetului necesar resursele financare necesare pentru ca proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpușești să poată să intre în sfârșit în linie dreaptă.

De o manieră similară se procedează și în cazul unui alt proiect, menit de această dată să faciliteze exportul de energie. Este vorba despre construcția cablului submarin care urma să lege România de Turcia, pentru demararea căruia a fost înființată o altă companie de proiect, ce va gestiona întocmirea studiului de fezabilitate necesar demarării licitației pentru atribuirea proiectului de construcție. Lungimea cablului dintre România și Turcia va fi de aproximativ 400 kilometri.

Conform Transelectrica, investiţia totală pentru cablul de 800 MW se va ridica Ia 519 milioane euro, motorul principal pentru decizia de investiţie în linia comercială constând în diferenţele din preţul electricităţii dintre cele două ţări. Profiturile proprietarului liniei comerciale vor fi generate din această diferenţă, când energia electrică circulă de pe piaţa cu preţ redus spre piaţa cu preţ ridicat.

Trăgând linie sub cele două proeicte, constatăm că guvernul abordează dezvoltarea sectorului energetic românesc în baza unei gândiri strategice bine definite și, fără îndoială, corecte. La ora actuală, România înregistrează un excedent în producția de energie, așa cum bine remarca și ministrul Economiei, Constantin Niță. Ca urmare, dacă România nu își va asigura mijloacele tehnice care să permită exportul, investițiile în proiecte precum hidrocentrala Tarnița-Lăpușești devin inutile. Așadar, dezvoltarea rețelelor care să conecteze sistemul energetic național de statele din jur în paralel cu capacitățile de producție reprezintă un element absolut esențial pentru dezvoltarea solidă a sistemului energetic național.

Desigur, rămâne de văzut în ce măsură demersurile cabinetului vor fi finalizate, iar construcția celor două proiecte va demara efectiv în perioada următoare. Este de remarcat însă abordarea out of the box a cabinetului, care reduce presiunea asupra bugetului de stat alocat investițiilor, precum și modul absolut corect din punct de vedere strategic în care se pune problema dezvoltării proiectelor din energie.

Această abordare strategică creează premise solide pentru ca România, odată finalizate cele două proiecte, să își sporească substanțial anvergura pe piața energetică regională și, implicit, să beneficieze de un aport crescut din partea domeniului energetic la formarea PIB.