Trei ani de la doborârea lui MRU. De ce ar trebui să participe liberalii

Pentru cei care nu au memoria politică bine pusă la punct: Guvernul Emil Boc a demisionat din funcţie în urma unor ample proteste de stradă începute în iarna anului 2011. La începutul lui 2012, forţând o majoritate fragilă în Parlament, Băsescu a reuşit să impună un Guvern simulacru, format în mare parte din persoanele apropiate foştilor miniştri din Cabinetul Boc. Exemple precum Alexandru Nazare (protejatul lui Boagiu) la Transporturi, sau Cristian Petrescu (partener de nădejde al ministrului Udrea) şi-au făcut apariţia într-un Guvern de contingenţă care nu avea să supravieţuiască mai mult de 3 luni la conducerea ţării.

Austeritatea a continuat în România anului 2012. Promisiunile guvernului Ungureanu de a readuce veniturile românilor la nivelul pre 2010 au fost neonorate. Capacitatea executivă a Guvernului a fost extrem de redusă. Printre deciziile importante pe care MRU le-a luat la conducerea Guvernului rămâne permiterea perimetrelor de exploatare a gezelor de şist în România către Chevron.

Pe 27 aprilie se votează în Plenul celor 2 Camere moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţia formată atunci din PNL şi PSD. Liberalii erau conduşi de Crin Antonescu în timp ce PSD în avea în frunte pe Victor Ponta, la fel ca şi astăzi. Moţiunea intitulată Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, nicodată a fost votată de 235 de parlamentari, număr suficient pentru a dărâma guvernul MRU. Interesant este că membrii opoziţiei ar fi totalizat (dacă se adună neafiliaţii unor grupului politice) 228 de parlamentari. Restul de 7 parlamentari care au votat pentru debarcarea lui MRU putând să fie de la minorităţi, de la UDMR sau chiar de la PDL, se spunea atunci.

Citeşte şi: Mesajul lui Mihai Răzvan Ungureanu la 3 ani de la căderea guvernului său

Oricare ar fi răspunsul momentul a fost marcat de intrarea la putere a USL. Proiectul politic USL a venit la guvernare cu un program clar pe care a început rapid să îl pună în practică. Să nu uităm că anul 2012 a fost unul electoral.

Liberalii au fost deosebit de încântaţi în 27 aprilie pentru că ştiau 2 lucruri. În primul rând că intră la guvernare alături de PSD dar cu portofolii importante şi în al doilea rând că îi aşteaptă un post aproape sigur de preşedinte, concretizat în persoana lui Antonescu. Cel puţin una dintre premise s-a adeverit. PNL a intrat la guvernare în mai 2012 în urma unei lupte politice declarate împotriva lui Băsescu şi a celor care îl urmau.

Chiar dacă lucrurile s-au schimbat de atunci liberalii ar trebui să participe la acest eveniement comemorativ din cel puţin 2 motive.

Atunci a fost ultima dată când PNL a apărut ca un partid puternic. Să nu uităm că în vara aceluaişi an, la nici 2 luni de la demiterea guvernului PNL a câştigat un număr impresionant de primari şi preşedinţi CJ. De asemenea numărul parlamentarilor partidului apropae că s-a dublat.

În al doilea rând, românii nu au uitat prin ce au trecut din 2010 şi până în 2012 şi memora colectivă este cu atât mai proaspătă acum, cu cât apar mai multe cazuri de corupţie dejucate de DNA din exact aceeaşi perioadă.

Nu se aşteaptă nimeni ca Alina Gorghiu, preşedinta PNL să apară în mijlocul pesediştilor ca una din cele mai aprige luptătoare împotriva regimului Băsescu şi MRU, dar un mesaj de susţinere a luptei împotriva unui anume regim nu ar strica. Ghinionul liberalilor este că azi, la 3 ani (nu atât de mult) de la o victorie răsunătoare împotriva PDL-ului coordonat de Băsescu aleg să adopte reminiscenţele politice ale regimului Boc-Ungureanu-Predoiu şi prin urmare sunt nevoiţi să se dezică probabil de singurul gest politic normal şi firesc pe care l-au făcut în ultimul deceniu: semnarea şi votarea unei moţiuni de cenzură împotriva lui Băsescu.