Tribunalul București a decis: Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare!

| 05 apr, 2014

Tribunalul Capitalei a admis, sâmbătă, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Diaconu a contestat la Tribunalul Bucureşti (TB) decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura, demersul său fiind admis de această instanţă.

Hotărârea TB va putea fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, dar nu mai târziu de 15 aprilie.

Tot la TB s-au judecat, vineri, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse deGheorghe Funar,Corneliu Vadim Tudor şi Noua Republică.

În cazul lui Funar, TB a decis respingerea contestaţiei, în timp ce pentru Vadim şi Noua Republică instanţa a amânat discutarea contestaţiilor.

BEC a respins, miercuri, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu şi-a depus, în 26 martie, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. El anunţase în 19 martie că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare.

Agenţia Naţională de Integritate a trimis BEC, tot în 26 martie, o informare în care se arăta că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru Parlamentul European.

"Agenţia Naţională de Integritate comunică Biroului Electoral Central faptul că domnul Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European. Considerentele pe care le avem în vedere sunt întemeiate pe următoarele: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.3104/2012 prin care a fost respins recursul formulat de domnul Diaconu Mircea; Constituţia României republicată; Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European", se arată în informarea semnată de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi adresată preşedintelui BEC, Florentin Sorin Drăguţ.

Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor poate fi făcută până cel mai târziu la 10 aprilie, potrivit HG 80/2014 privind programul calendaristic al acţiunilor pentru europarlamentare.

Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor se face în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei, cel mai târziu 12 aprilie, de către Tribunalul Bucureşti.

Termenul pentru soluţionarea apelului asupra contestaţiilor este de două zile de la înregistrarea cererii de apel, cel mai târziu 15 aprilie, de către Curtea de Apel Bucureşti.

Candidaturile rămân definitive cel mai târziu în 16 aprilie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ