Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare, a decis definitiv Curtea de Apel Bucureşti
Mircea Diaconu poate candida la alegerile pentru Parlamentul European, a decis definitiv, miercuri, Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut decizia în sens luată de Tribunalul Capitalei.
Prin decizia de miercuri, Curtea de Apel a respins contestaţiile faţă de hotărârea tribunalului înaintate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Ministerul Public.
Tribunalul Capitalei a admis, în 5 aprilie, contestaţia lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care, miercuri, a menţinut decizia tribunalului, astfel că Diaconu poate candida, în mai, la europarlamentare.
Mircea Diaconu a contestat la Tribunalul Bucureşti decizia Biroului Electoral Central (BEC) prin care i-a fost respinsă candidatura.
El şi-a depus, în 26 martie, la BEC, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. Diaconu anunţase în 19 martie că şi-a dat demisia din PNL şi va candida independent la alegerile europarlamentare.
ANI a trimis BEC, tot în 26 martie, o informare în care se arăta că Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru Parlamentul European.
"Agenţia Naţională de Integritate comunică Biroului Electoral Central faptul că domnul Mircea Diaconu nu îndeplineşte condiţiile legale pentru validarea candidaturii acestuia pentru Parlamentul European. Considerentele pe care le avem în vedere sunt întemeiate pe următoarele: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.3104/2012 prin care a fost respins recursul formulat de domnul Diaconu Mircea; Constituţia României republicată; Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; Legea nr. 33/2007 - republicată privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European", se arăta în informarea semnată de preşedintele ANI, Horia Georgescu, şi adresată preşedintelui BEC, Florentin Sorin Drăguţ.
Formularea de contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor poate fi făcută până cel mai târziu la 10 aprilie, potrivit HG 80/2014 privind programul calendaristic al acţiunilor pentru europarlamentare.
Soluţionarea contestaţiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor se face în cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiei, cel mai târziu 12 aprilie, de către Tribunalul Bucureşti.
Termenul pentru soluţionarea apelului asupra contestaţiilor este de două zile de la înregistrarea cererii de apel, cel mai târziu 15 aprilie, de către Curtea de Apel Bucureşti.
Candidaturile rămân definitive cel mai târziu în 16 aprilie.