Trubadurii băsiști ai extremei dreapta

Acest ton, alarmant pentru oricine și-ar dori și în România o viață politică scutită de dezechilibre autoritariste, nu a dispărut nici în prezent, când noul președinte a fost dat de dreapta. Este drept că răzbate mai greu, prin vocalizele celor care încă mai savurează victoria sau prin zaiafetul celorlalți, care au dat deja buluc să se ploconească la ceea ce ei consideră a fi noul rege soare, pe cale de a fi înscăunat la Cotroceni.

Citeşte şi: Ce vrea de fapt MRU. Război total cu Predoiu

Să luăm de pildă opiniile cele mai recente exprimate de distinsul profesor de drept constituțional Ioan Stanomir, într-un articol intitulat sugestiv ”De ce PSD nu se poate reforma”, un text de propagandă, sfâșiat între diatriba la adresa stângii și apologia dreptei, plin de ”adevăruri” trântite fără drept de apel, din amvon. Prescurtând și ca să fie clar pentru toată lumea, afirmația ce ar putea fi considerată cheia de boltă a articolului, pentru cei care n-au nervii necesari pentru propaganda în formă agravată, este aceasta: ”A reveni asupra temei reformării PSD este o dovadă de supremă naivitate intelectuală.” La umbra unor astfel de ziceri au stat cele mai odioase procese de intenție din istoria omenirii, cu astfel de declarații ce nu suportă contrazicere s-au ars în piața publică manuscrise unice, cărți incomode și, uneori, oameni. Rezumatul acestui veritabil atentat al dreptei la una din valorile fundamentale ale democrației, ne referim la pluralismul politic, se cere rezumat tabloid în secolul revoluției digitale: 1010 devine 1111. Cine nu-i cu noi a dat de dracu! Un președinte, un partid, un guvern, un parlament.

Marea ”temere” expusă în repetate rânduri în campanie de liderii acestei drepte aglutinante, că românii ar putea oferi toată puterea politică unui singur partid, se dovedește acum una din cele mai păcătoase minciuni strecurate recent electoratului naiv. Bineînțeles că partidele care nu le provoacă arsuri la stomac lui Turturică sau Stanomir nu se mulțumesc cu președinția, bineînțeles că se dau bice pentru răsturnarea guvernului – fie ce-o fi – și bineînțeles că se țes deja planuri febrile pentru obținerea unei majorități parlamentare, prin orice mijloace

Puterea absolută corupe absolut, ar putea argumenta profesorul Stanomir, doar dacă este acordată unui partid de stânga! De ce? Pentru că stânga democrată reprezintă iadul pe pământ, vor spune acești propagandiști, nerăbdători să pună semnul de egalitate între doctrina social-democrată și comunism. Aceiași propagandiști se vor supăra însă teribil dacă pe același algoritm cineva își va permite aroganța să pună semnul egalități între elitismul de dreapta și fascism. Ah, nu... Stânga se cere demonizată instituțional dacă se poate, cu tot felul de anchete care se succed cu frenezie doar la adresa politicienilor de stânga, în timp ce dosarele politicienilor de dreapta, uneori extrem de voluminoase, zac în părăsire nefiind deschise nici măcar pentru a se pretinde că ancheta trenează, deci pentru a salva aparențele. În timp ce partidele de stânga ar trebui dinamitate sau interzise prin lege, cele de dreapta se cer așezate mereu în capul mesei, sau dacă nu, măcar la dreapta fiecărui președinte nou ales...

Citeşte şi: Lui MRU să ȋi dai o funcție și este fericit

Dar de ce nu este creditat electoratul român? De nu se aplaudă discernământul românilor la urne decât atunci când votează dreapta? De ce orice preferință a acestui electorat devine brusc susceptibilă de cele mai groaznice erori în momentul în care basculează și spre stânga. România a oscilat de-a lungul timpului spre ambele extreme ale celor două orientări politice. În țara asta au făcut prăpăd deopotrivă legionarii și comuniștii. De ce ar trebui să fie România modernă vigilentă doar spre stânga eșichierului politic, acordând un vot de încredere, în orb, dreptei? Aceasta este o chestiune pe care nu o pot explica autorii unor astfel de argumentații excesive și contrare celei mai elementare toleranțe democratice...