Udrea și cozonacii, Udrea și mopul, Udrea și sarmalele
Cum vin alegerile și trebuie ajutat partidul, doamna Udrea își descoperă brusc apetențele de gospodină și de fată din popor, că numărul de voturi trebuie să crească mai ceva ca aluatul de la cozonac.
A trecut și Paștele, cele câteva zile libere fiind pentru politicieni o perioadă de liniște înainte de lunile viitoare care se anunță extrem de agitate, majoritatea dintre ei rezumându-se astfel la clasicele mesaje mai mai mult sau mai puțin stereotipice postate pe Facebook. În schimb, am avut câteva cazuri de actori din prima linie a politicii românești care au încercat cu tot dinadinsul să iasa în evidenţă.
De exemplu, cei care au avut curiozitatea să între pe contul de Facebook al Elenei Udrea au avut surpriza să afle că lidera PMP își petrece sărbătorile în Bucovina, unde a dat o mână de ajutor la prepararea mesei tradiționale de Paște. Astfel, în mai multe fotografii postate pe Internet, am avut ocazia să o vedem pe favorita lui Traian Băsescu frământând și întinzând cu făcălețul aluatul pentru cozonaci. Mai greu e cu băgatul lor la cuptor, mai ales dacă porți o pereche de patofi roșii cu toc cui de câteva mii de euro, care fac un contrast perfect cu iia tradițională de pe tine. Sincer, nu știu ce căuta respectiva perche în peisaj, la fel cum nu pot înțelege de ce fosta ministresă de la Turism a păstrat blugii de disigner transformați peste noapte în emblema neoficială a partidului pe care îl conduce. Toate aceste elemente nu sunt în aceeaşi linie cu portul și tradițiile evocate cu atâta aplomb de Elena Udrea, dar sunt consecvente cu alte momente amuzante produse de favorita lui Traian Băsescu.
Imaginile pe care le-am văzut pe Facebook fac parte din seria de real insucces “Udrea din Popor”, care a debutat prin 2008 la Realitatea TV, când am avut ocazia să o vedem pe fosta consilieră prezidențială dând cu mopul sau făcând sarmale. Acum a venit rândul cozonacilor, că nu te poți numi gospodină dacă nu ești în stare să faci această delicatesă tradițională. Mai adăugați și apartamentul închiriat în Roman pe durata campaniei electorale de dinaintea parlamentarelor din 2012 și nu mai trebuie niciun exemplu al populismului ieftin de care Elena Udrea dă dovadă de atâția ani.
În schimb, nu pot să nu mă întreb cum se asortează toate astea cu poșetele de firmă sau cu hainele de mii de euro care au făcut-o cunoscută pe fosta doamnă Cocoș. La fel cum mă întreb unde se găsește în acest peisaj limuzina de aproximativ 150.000 de euro achiziționată recent de blondina de la PMP, dar haideți să nu intrăm în detalii răutăcioase
Care dintre cele două ipostaze este oare cea reală, Udrea în haine de gospodină sau Udrea în haine de mii de euro? Personal, eu aș înclina înspre cea de-a doua, având în vedere că între perioadele de dinaintea și din timpul campaniei electorale, Elena Udrea nu simte nevoia să arate cât de bine se pricepe la activități casnice. În schimb, cum vin alegerile și trebuie ajutat partidul, doamna Udrea își descoperă brusc apetențele de gospodină și de fată din popor, că numărul de voturi trebuie să crească mai ceva ca aluatul de la cozonac. Mai greu este îi este Elenei Udrea să fie cosecventă cu această imagine, după anii în care orgoliul său a fost hrănit cu gentuțe, hăinuțe și pantofiori la care cei mai mulți dintre noi nu pot decât visa.