Udrea și MRU: doi președinți prea mari pentru o nație atât de mică

Colecția de bazaconii epocale a presei contemporane s-a mai îmbogățit un pic, prin bunăvoința și entuziasmul a doi dintre politicienii cei mai controversați, care fac dreapta politică românească să sufere de rahitism debilizant. Fostul premier MRU a declarat cu umor involuntar că principala sa ambiție este să ajungă să fie votat în cursa pentru Cotroceni chiar de către Elena Udrea.

Da, se poate, am remarcat imediat, depinde însă de intervalul de timp necesar. În următorul deceniu sunt slabe speranțe ca MRU să-și vadă și altă poftă îndeplinită, după cea rămasă de pomină, cu vita de Kobe. „Dacă am o ambiţie personală este să fiu preşedintele pe care îl va vota doamna Elena Udrea şi pe care îl va şi respecta. E o ambiţie personală, pentru că trebuie să conving şi, de vreme ce charisma nu funcţionează, trebuie să funcţioneze logica şi nu în ultimul rând cultura generală politică“, a improvizat liber Mihai Răzvan Ungureanu, uitând un detaliu esențial, referitor la persoana viselor sale.

Elena Udrea nu-l va vota pe MRU, de acum într-o mie de ani, pentru simplul motiv că preferata președintelui Băsescu va fi mereu preocupată să se voteze pe sine însăși, de acum și pururea și-n vecii vecilor, amin. Udrea se va vota singură, așa cum s-a lăudat incognito singură, într-o emisiune radio, cu îndărătnicia neclintită a alergătorului de cursă lungă, care știe că cine nu se oprește niciodată, mereu va ajunge undeva, măcar pentru simplul motiv că Pământul e rotund și se învârte... Elena Udrea, acest Chuck Norris al politicii autohtone, se va vota singură pe buletinul pentru alegerea președintelui, chiar și când nu va candida. Va scoate pixul din Vuitton și va scrie mare, extrem de lizibil, în diagonala buletinului de vot: ”EU, PE MINE, MĂ!” cu aceași siguranță și încredere oarbă în puterile proprii dobândite încă de pe vremea sarafanelor tocite pe băncile școlii generale.

Se mai îndoiește cineva? Nu avem decât să luăm la analizat bazaconia numărul doi, ultimul advertorial politic croșetat de Elena la Adevărul. După introducerea absolut obligatorie și de înțeles (USL se rupe, Antonescu și-o fură, vin meteoritul și sfârșitul) ambițiosul politician cu apartenență partinică din ce în ce mai greu de precizat trece rapid la subiect, căci, deh, timpul costă bani. Așa aflăm cu toții, norocoșii de noi, că după toate prin câte am trecut în ultimii 100 de ani, nouă cetățenilor acestei țări ne mai lipsește un singur lucru, ca să fie tacâmul complet. Ați ghicit. O femeie președinte la Cotroceni. Cine comentează, mă-sa-i hipster, ta-su-i uselist. Și femeia asta, așa o mândrie de personaj, ca Ana Pauker pe vremuri, trebuie să fie așa și pe dincolo și chiar dacă Nuți Udrea se frăsuiește c-ar fi prea tinerică la cei 40 de anișori ai ei, se dă pe brazdă până la finalul pateticului material de presă: primul președinte cu fustă al românilor nu-i musai să fie un scoțian, că se oferă ea. Bine, Nuți, fii bărbată și nu te descuraja. La cât de trecută ești prin politică, noi deja te considerăm de 60...