Ultimă oră! TĂRICEANU, denunţat la DNA în dosarul Microsoft

| 02 feb, 09:24

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a depus un denunţ penal împotriva fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, transmite România TV invocând surse judiciare.

Denunţul vizează tot dosarul licenţelor Microsoft. Sandu a susţinut în faţa procurorilor că fostul şef al Guvernului ar fi luat mită pentru a prelungi contractul în 2008.

Denunţul a fost făcut săptămâna trecută, Gabriel Sandu afirmând că, în anul 2008, Călin Popescu Tăriceanu ar fi primit mită de mai multe milioane de euro pentru a prelungi contractul de achiziţie de licenţe Microsoft. Acest lucru s-a făcut prin două hotărâri de Guvern şi două acte adiţionale la contractul semnat iniţial.

Valoarea contractului încheiat cu compania Fujitsu Siemens era de 30.000.000 dolari, iar actele au fost semnate de fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian şi de un fost ministru al Comunicaţiilor, Borbely Karoly.

O parte din banii primiţi ca mită ar fi fost folosiţi de către Tăriceanu pentru finanţarea campaniei electorale din 2008, suma fiind remisă cu doar două săptămâni înainte de alegeri.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, a decis să colaboreze cu anchetatorii în dosarul Microsoft-EADS, în speranţa că astfel va obţine schimbarea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Iar dezvăluirile sunt halucinante.

Citeste mai mult pe romaniatv.net.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 feb, 09:52
Maria
Operator publicare anunțuri
Căutam colaboratori care să se alăture echipei noastre.
Condiții necesare :
- calculator + internet , cunoștințe minime de operare.
Fiecare își stabilește programul său de lucru.
Avem nevoie de persoane serioase, înzestrate cu calm și răbdare.
Instruirea se oferă gratuit sub forma unor lecții prezentate pe mail.Se oferă contract !
Proiectul se doreste a fi lansat pe piața americană de cărți electronice!
Daca esti interesat trimite un mail la adresa : [email protected] cu subiectul "info".

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ