Un copil născut azi ar putea trăi sfârşitul lumii

| 05 dec, 18:17

Omenirea ar putea să dispară peste 100 de ani, deoarece Pământul nu va mai fi o planetă locuibilă, a avertizat microbiologul australian Frank Fenner, unul dintre oamenii de ştiinţă care a contribuit la eradicarea variolei în anii 1970.

Microbiologul Frank Fenner spune că responsabili pentru acest lucru sunt suprapopularea planetei, împuţinarea resurselor naturale şi schimbările climatice.

Avertismentul lui Fenner este din 2010 şi nu ştim sigur dacă se va adeveri întocmai, dar este sigur că doar reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu este de ajuns pentru a întoarce omenirea de pe panta pe care alunecă în prezent, scrie Reuters. Ţările G7 au lansat un apel în vară ca emisiile de carbon să fie reduse la zero în următorii 85 de ani, dar reacţia comunităţii ştiinţifice a fost unanimă: este mult prea târziu.

Pe lângă reducerea emisiilor, mai este o provocare, cel puţin la fel de mare: dezvoltarea unor tehnologii care să inverseze procesul de schimbare a climei, care a început deja. Ridicarea cu doar 2 grade a temperaturii mondiale până în 2100 ar avea efecte devastatoare, care ar presupune relocarea a sute de milioane de aomeni care trăiesc pe ţărmul continentelor.

Temperatura planetei a crescut deja cu 0,8 Celsius şi chiar dacă am opri emisiile de gaze mâine, tot ar mai creşte cu încă atât, din cauza gazelor deja existente în atmosfera Terrei. Practic, avertizează materialul Reuters, un copil născut astăzi ar putea trăi să vadă sfârşitul lumii.

Citeşte şi: COP21. Conferinţa climatică de la Paris a întocmit un draft de acord global pentru mediu

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 dec, 10:56
Mos Gerila
Iar ciuciu brad de Craciun
Locuitorii din Jibou (Salaj) n-au nici in acest an un Pom de Craciun in centrul orasului. Anul trecut au fost pedepsiti pentru ca n-au votat cu cine ar fi dorit primarul. Dar anul acesta cu ce-au pacatuit? Rusinica, rusinica, rusinica celor raspunzatori! Cat va continua bataia de joc a conducatorilor urbei?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ