Un gigant bancar concediază 14.000 de angajaţi şi deschide o "bancă de rebuturi"

| 08 mai, 2014

Barclays va concedia anul acesta 14.000 de angajaţi, jumătate dintre ei în Marea Britanie, ca parte a noii strategii adoptate de banca britanică, transmite BBC.

În februarie, grupul bancar avertiza că va desfiinţa între 10.000 şi 12.000 de locuri de muncă anul acesta, din totalul de 140.000 de angajaţi. Barclays a concediat şi anul trecut 7.650 de angajaţi.

La divizia de investiţii bancare, afectată de o încetinire a cererii pentru obligaţiuni ale guvernelor şi ale companiilor, vor fi concediaţi 7.000 de angajaţi până în 2016. Profitul înainte de taxe la divizia de investiţii bancare a scăzut în primul trimestru din 2014 la 668 milioane de lire sterline, de la 1,32 miliarde de lire sterline în perioada similară din 2013.

De asemenea, Barclays a anunţat că va înfiinţa o bancă de rebuturi (bad bank) unde vor fi vândute active în valoare de 115 miliarde de lire sterline (195 miliarde de dolari).

Recent, Barclays a anunţat majorarea sumei totale plătită anul trecut pentru bonusuri. Astfel, în 2013, valoarea totală a bonusurilor plătite angajaţilor de către Barclays a urcat cu 10%, la 2,4 miliarde de lire sterline (3,9 miliarde de dolari), de la 2,17 miliarde de lire sterline în 2012, în timp ce la divizia de investiţii bancare aceasta a urcat cu 13%.

În 2013, Autoritatea britanică de Supervizare Bancară a anunţat că cinci bănci din Marea Britanie trebuie să-şi majoreze capitalul cu încă 13,7 miliarde de lire sterline (21,2 miliarde de dolari), pentru a-şi acoperi riscurile şi a face faţă posibilelor pierderi din împrumuturi şi amenzi.

Principalele bănci britanice, Royal Bank of Scotland, Barclays şi Lloyds, trebuie să-şi majoreze capitalul cu încă 13,6 miliarde de lire sterline, trei miliarde de lire sterline şi, respectiv, cu 8,6 miliarde de lire sterline, pentru a avea un capital tampon, echivalentul a cel puţin 7% din activele lor riscante

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ