Unde vă dispar oamenii și cine fură, domnule Antonescu?

Pentru Crin Antonescu, un membru al PNL, fie acesta unul de rând, de undeva din provincie, fie un senior de talia lui Călin Popescu Tăriceanu, este privit ca o găină clocitoare, lipsită de decizie și discernământ, ceva foarte aproape de un obiect pe care-l muți de colo-colo și în legătură cu care apare acest risc - de a fi furat. Ceea ce se poate sesiza din ce în ce mai des în discursul fruntașului liberal este o raportare dezumanizantă și puternic tributară unui complex de superioritate: colegii lui sunt cumva inferiori, incapabili să gândească, să aleagă și să ia decizii, mai ales din cele care contravin intereselor sale personale și politice. Orice lider lucid ar fi presupus că o decizie atât de gravă, cum a fost părăsirea USL, nu va fi nici înțeleasă și cu atât mai puțin acceptată de marea masă a membrilor de partid.

În afara oamenilor săi de încredere, probabil, Crin Antonescu nu s-a gândit să ducă o campanie de comunicare în partid, în sensul părăsirii USL. În primul rând că nu ar fi avut timpul necesar, în al doilea rând, să subliniem asta, comunicarea reprezintă in nucem esența democrației. Ar fi existat deci riscul extrem de plauzibil ca membrii din teritoriu să nu agreeze năzbâtia de la centru și, horribile dictu, să se opună unei astfel de decizii. Acesta este cu siguranță motivul pentru care Antonescu a recurs la gestul extrem al separării de USL doar cu ajutorul unui grup de apropiați și a unui lobby minimal. Cei care l-au sprijinit în acest demers pe liderul PNL sunt aceiași care l-au atacat ulterior pe Tăriceanu și l-au constrâns astfel să părăsească partidul. Acum Tăriceanu este descris ca o parte a tezaurului liberal subtilizată de social-democrați și nu aruncată pe fereastră de camarila liderului PNL, grăbită să-l ostracizeze pentru nesupunere...

Revenind, din acest punct de vedere, Antonescu trebuia să se aștepte ca din teritoriu să izbucnească spre centru toate acele opinii contradictorii pe care el s-a ferit să le consulte. Oamenii din organizațiile teritoriale nu sunt și nu pot fi ”furați” ca niște cloști ațipite pe ouă, ci sunt persoane în carne și oase care s-au trezit decăzuți de camarila lui Antonescu în postura de masă de manevră. Cum și prin ce miracol a descoperit Antonescu – fără consultări extinse în teritoriu- că oamenii nu-l mai vor tras la răspundere pe Băsescu, rămâne un mare mister. Până la elucidarea acestuia însă, cei care nu au mai suportat spectacolul dezolant în care camarilele lui Antonescu și Băsescu își dau mâna în răspărul votului masiv din 2012 sunt cât se poate de liberi să plece. Un partid nu este o condamnare pe viață, cu atât mai puțin atunci când membrii săi constată că opinia lor nu este cerută, deci nu contează.

Peste locurile lăsate goale de liberali se lasă liniștea și se mai aude doar retorica înciudată liderului isterizat de evoluția situației. PSD fură liberali, spune Crin Antonescu, de parcă aceștia ar putea schimba tabăra împotriva propriei lor voințe.

Până la urmă, detaliul pe care-l uită cu o tușă de meschinărie Antonescu este că dacă tot vrea să identifice liberali luați pe sus împotriva propriei lor voințe, ar trebui să-i enumere pe toți aceia care, până să iasă PNL de la guvernare, erau umflați și băgați în anchete și pușcării de procurorii DNA... Oricât de preocupat ar fi acum de liniștea personală a lui Traian Băsescu, nu ar trebui să-i uite pe toți acei liberali, pe care tot el îi recomanda cu atâta insistență.