UPDATE: DNA, lovitură pentru Sorin Frunzăverde. Acuzaţiile PROCURORILOR
Procurorii DNA îi dau o lovitură grea vicepreședintelui PNL, Sorin Frunzăverde.
Frunzăverde˘a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile într-un dosar deschis ca urmare a votului de la prezidențialele din 2014. Frunzăverde este acuzat că în turul II a pus presiune asupra aleșilor locali să-l susțină pe Klaus Iohannis.
În completarea comunicatului nr. 874/VIII/3 din 14 mai 2015, Biroul de Informare și Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 15 mai 2015 până la data de 13 iulie 2015, față de inculpatul FRUNZĂVERDE SORIN, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:
- folosire a influenţei sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în vederea obţinerii unui folos necuvenit, prev. de art. 13 din Legea 78/2000
- instigare la şantaj
Citeşte şi: Istoria BARONULUI Sorin Frunzăverde. Detalii INCENDIARE din trecutul EDILULUI
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.
De asemenea, inculpatul Frunzăverde Sorin a determinat aceeași persoană, vicepreședinte al Consiliului Judeţean, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit partidul politic din care fac parte cei doi, ameninţându-i că, dacă nu vor face demersuri în vederea obţinerii unor rezultate favorabile candidatului formaţiunii din care făceau parte, la turul doi al alegerilor prezidențiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a)să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la Poliţia Mun. Reşiţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e)să nu se apropie de martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;
f)să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
g)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
Inculpatului FRUNZĂVERDE SORIN i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.