Judecătorii au decis! Elena Udrea este la PĂMÂNT

| 15 mai, 17:29

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri ca fostul ministru Elena Udrea să fie judecată în continuare în arest la domiciliu în dosarul "Gala Bute".

În schimb, judecătorii au decis să înlocuiască arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Citește și:  EXPLOZIV: Carte despre TRAUMELE şi ÎNTÂMPLĂRILE Elenei Udrea


În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care inculpata îl conducea.

Tag-uri: DNA, elena udrea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ