Vasile Blaga consecvent : Cătălin Predoiu susținut până în pânzele albe

| 25 noi, 2013

Mesajele liderului liberal-democrat Vasile Blaga nu se duc doar în răspărul mesajelor adversarului său, Traian Băsescu. Blaga, dincolo de faptul evident că-l contrazice cu mare entuziasm pe cel care i-a fost până nu demult stăpân politic absolut, mai face o mutare și încă una deșteaptă.

Comunică în teritoriu, acolo unde președintele s-a cam lins pe bot de băi de mulțime și aplauze la comandă. Ieșirile din mass media, care au transformat președintele într-un titirez politic, nu pot compensa ceea ce le transmite Blaga oamenilor pe direct, în teritoriu. Cinematografic, Băsescu este captiv în buncăr, asediat din toate părțile. De hachițele lui mai tremură, poate, doar secretarele și consilierii. Blaga punctează în această perioadă prin prezența sa nemijlocită în rândurile partidului lăsat debusolat în teritoriu de meschinăriile, luptele și orgoliile care au marcat PDL în perioada imediat următoare alegerilor. Acum e prea târziu și președintele nu ar putea intra într-o asemenea cursă cu adversarul său, nici dacă ar vrea. Cum ar putea Băsescu să se mai înfățișeze în fața partidului pe care l-a decăzut la statut de angrenaj funcțional. Abordarea liderului izolat în Capitală, la Cotroceni a fost abominabilă pentru toți aceia din teritoriu, care au crezut în proiectul politic liberal-democrat: dacă partidul nu funcționează așa cum vreau eu, îl desființez! Atitudinea lui Băsescu, care a confundat PDL cu o Dacie berlină din 1970, toamna, dată la dezmembrat, a fost agravată și de o greșeală de strategie. Cât timp președintele a luptat pentru partid la vârf, încercând s-o impună mai întâi pe Elena Udrea, mai apoi pe finuțul arădean Falcă, Vasile Blaga a cucerit partidul de la bază, arătând organizațiilor din teritoriu un firicel de speranță.

Într-un fel subtil, cei doi adversari se aseamănă, totuși. Ambii au o atitudine radicală față de partid. Cât timp Băsescu vrea să-l distrugă, răzbunător, Vasile Blaga dorește să-l transforme în cu totul altceva decât a moștenit de la predecesorul ajuns adversar. Încăpățânarea lui Vasile Blaga merge dincolo de simpla opoziție ireconciliabilă la candidatura lui Crin Antonescu. Definitorie pentru gândirea liderului liberal-democrat este susținerea lui Cătălin Predoiu până în pânzele albe, chiar și împotriva evidenței care spune că, într-un răstimp atât de scurt și cu un adversar atât de puternic și atent, tehnocratul Predoiu nu are nici cea mai mică șansă. Blaga, ca și inamicul său, vrea totul sau nimic. Sau poate că este vorba doar de un simbol și Predoiu este împins într-o bătălie fără șanse doar pentru ca Blaga să dovedească oricui urmărește atent că își poate mobiliza partidul, în pofida criticilor și împotriva tuturor...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2013
cantautor
ptr LOL
si daca au facut unii sunt indreptatiti si altii..
am inteles...
adica "sa se schimbe primesc,dar sa nu se modifice nimic"(citat aprox)
26 noi, 2013
cantautor
cand ai rudele abonate la multi bani publici se numeste ca faci orice,insa nu opozitie..
26 noi, 2013
GoPonta4President!
LOL
Ginerică fără frică? Paza și protecția? Dar ce, banii pe care-i lua puradelul președintelui de la Luxten nu erau tot publici? Cu parandărăt :)) Dar ăia europeni, ca parlamentar european, nu sunt tot publici? Că abia de anul ăsta am început să absorbim mai mult decât plătim. Deci bani publici sunt și banii depunătorilor la CEC, deveniți oarecum investitori fără voie la Nana, în Călărași...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ