Blaga recunoaște ca PDL a luat-o și din față și din spate, dar nu se lasă

| 28 noi, 2013

Pretinsele discuții ”despre principii și valori” sunt apă de ploaie, Vasile Blaga știe bine și de fapt nici nu se mai obosește să le reamintească pretendenților la unificarea dreptei că nu au șanse de supraviețuire electorală.

După un tur de orizont și mesajele de rigoare, aflat încă în teritoriu, la lucrările Consiliului de coordonare județean al PDL Teleorman, Vasile Blaga a pus pentru prima oară în prim-plan radiografia situației îngrijorătoare în care se află partidul la un an după alegerile-dezastru din 2012.

Conform liderului său, PDL ”a avut un an 2013 greu, lovit şi din faţă şi din spate”, în timp ce ”mulţi prin primăvară-vară îi cântau prohodul, spunând că va dispare”. Blaga mai subliniat o dată că partidul va merge singur la alegerile europarlamentare ”pentru a-și demonstra forța şi a arăta că este cel mai puternic partid al dreptei românești”, urmând să discute ulterior ”cinstit despre unificarea dreptei, dar şi până atunci sunt posibile discuţii, pe principii şi valori, susţinând chiar şi proiecte comune”. Precizarea este importantă pentru că este de natură să confirme urmărirea consecventă a unei strategii care-i dă dureri de cap nu numai președintelui Traian Băsescu, dar și celorlalte foste VIP-uri liberal-democrate care s-au îndepărtat de PDL la sugestia președintelui și se văd acum lăsați pe dinafara proiectului politic al liberal-democraților și fără nicio perspectivă îmbucurătoare la viitoarele alegeri. Aceștia, împreună cu ambițiile politice ale președintelui, constituie motivele pentru care Vasile Blaga scoate forțat bolnavul PDL din convalescență direct într-o cursă electorală ce se anunță epuizantă încă de pe acum.

Pretinsele discuții ”despre principii și valori” sunt apă de ploaie, Vasile Blaga știe bine și de fapt nici nu se mai obosește să le reamintească pretendenților la unificarea dreptei că nu au șanse de supraviețuire electorală. În ultima perioadă Blaga și-a asigurat infrastructura și pârghiile de putere ale partidului pe care ceilalți l-au abandonat cu atâta entuziasm. Ultimul său gest i-a luat prins surprindere, unii realizând abia acum că Blaga a trântit ușa și cale de întoarcere în PDL nu mai există. Probabil că pe ultima sută de metri ale campaniei electorale din 2014 se vor face niște propuneri extrem de umilitoare din partea ”prea-valoroșilor” plecați aiurea, după valorile dreptei, din PDL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 noi, 2013
cantautor
"Blaga recunoaște ca PDL a luat-o și din față și din spate, dar nu se lasă "
exprimare peiorativa cu conotatii sexuale..adica nesimtire in limbaj
parintii tai cred ca sunt mandri pentru banii alocati pregatirii tale la scoala..
nu i-au dat degeaba...
nu imi place Blaga,dar e alintat "buldog"...
tu cred ca esti "fetita"...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ