Veste bună pentru românii cu credite! Decizia care te va salva de la executarea silită

| 28 iul, 2014

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că debitorii care sunt executaţi silit de către bănci ar trebui să aibă dreptul să atace cu apel decizia de încuviinţare a instanţei, dacă în contractul de credit există posibile clauze abuzive.

Această decizie completează o altă decizie a CJUE care spune că instanţele naţionale ar trebui să verifice din oficiu dacă există clauze abuzive în contractele de credit care constituie titlul executoriu, informează ECONOMICA.net.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat, în 17 iulie, în cauza C-169/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de o instanţă spaniolă în aprilie 2014, în procedura dintre doi cetăţeni spanioli, Juan Carlos Sánchez Morcillo şi María del Carmen Abril García, şi Banco Bilbao Vizcaya Argentaria. Acţiunea a fost judecată cu celeritate de către Curte şi a fost tradusă imediat în limbile franceză, spaniolă şi română.

CJUE a fost chemată se se pronunţe pe aplicarea Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii în raport cu referinţele din dreptul civil la executarea silită.

Aceasta a hotărât că dreptul naţional trebuie să prevadă dreptul debitorilor de a ataca cu apel deciziile instanţei de fond prin care este respinsă opoziţia la executarea silită, atunci când în contractul de credit este posibil să existe clauze abuzive, al căror "cost" ar putea modifica suma şi, implicit, temeiul în care debitorii sunt executaţi.

În România, problema cu executarea silită a imobilelor ipotecate este că procedura nu poate fi contestată de la început, ci numai după ce aceasta a început şi se află în desfăşurare, uneori cu producerea efectelor.

Potrivit dreptului român, debitorul nu poate contesta încuviinţarea executării silite atunci când există un titlu de executare, aşa cum sunt contractele de credit bancar.

Hotărârea din cauza Sánchez Morcillo şi Abril García vs. Banco Bilbao ar putea da dreptul debitorilor români cu credite să atace cu apel încuviinţarea executării silite, judecătorii urmând să verifice dacă în contract există clauze abuzive.

Mai multe pe ECONIMICA.net.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ