Veste proastă pentru "scriitorii" din puşcării: Reducerea detenţiei pentru o lucrare ştiinţifică trebuie eliminată din lege

| 09 iul, 18:59

Prevederea privind reducerea cu 30 de zile a perioadei de detenţie în cazul deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice în penitenciar trebuie eliminată din lege au declarat, joi, membrii Comisiei de Etică de la Universitatea Bucureşti. Motivul este acela că decredibilizează ideea de cercetare ştiinţifică.

Pentru fiecare lucrare cu caracter ştiinţific realizată în regim de detenţie persoana privată de libertate primeşte, în prezent, o reducere a pedepsei cu 30 de zile.

Preşedintele Comieiei de Etică, Marian Popescu, a spus, într-o conferinţă de presă, că au fost şi „cazuri de recorduri absolute”, unul dintre acestea fiind cel al lui George Copos, care a primit pentru cinci lucrări, nevalidate ca fiind ştiinţifice toate, o reducere a pedepsei cu 150 de zile.

Citeşte şi:  Cei mai prolifici autori din România! "Scriitorii” din închisorile României scot cărţi pe bandă rulantă

„Am observat că este imperfect cadrul legal existent. Imperfecţiunea majoră se referă la modul în care este stabilit caracterul ştiinţific al unei lucrări. Elementele de legislaţie privind executarea pedepsei prevăd două condiţii: deţinutul îşi găseşte un profesor universitar care îi dă o recomandare sau îi scrie directorului penitenciarului că un anumit deţinut face o lucrare ştiinţifică şi al doilea element este că lucrarea trebuie publicată la o editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Ar trebui să existe filtre mult mai precise prin care se stabileşte că o lucrare are un caracter ştiinţific”, a declarat Marian Popescu, conform Digi24.

Preşedintele Comisiei de Etică a explicat că în universităţile româneşti, ca în toată lumea, se ştie ce înseamnă un parcurs ştiinţific şi este de domeniul improbabilului ca un deţinut să poată face o lucrare ştiinţifică în detenţie.

Citeşte şi:  Veste proastă pentru vip-urile din închisori! Nu mai primesc niciun beneficiu dacă "scriu" cărți


„Noi am propus câteva filtre. La analiza pe care am avut-o, Comisia de etică a ajuns la o concluzie mult mai simplă, şi anume că trebuie scoasă această prevedere privind faptul că poţi să ieşi cu 30 de zile mai devreme din detenţie pentru că ai publicat o lucrare ştiinţifică. Menţinerea ei nu face decât să vicieze în continuare relaţii consolidate, nu face decât să vulnerabilizeze, să decredibilizeze ideea de cercetare ştiinţifică”, a mai spus Marian Popescu.

Profesorul Georgeta Ghebrea, membru al Comieiei de Etică, a adăugat că aceste lucrări ai mai mult un caracter pseudo-ştiinţific.

În 15 iunie, Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a cerut modificarea legislaţiei privind lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar, considerând că prevederile actuale au o „imperfecţiune majoră”, întrucât permit reducerea pedepsei, dar decizia privind caracterul ştiinţific este luată de nespecialişti.

Solicitarea Comisiei de etică a fost formulată în urma examinării preliminare a sesizării lui Cătălin Parfene, membru al comunităţii academice a Universităţii din Bucureşti (UB), privind un posibil plagiat în cazul uneia dintre cărţile scrise de Gheorghe Copos în perioada în care a stat în penitenciar - "Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI". Parfene a sesizat faptul că tema cărţii scrise de Copos este similară cu tema lucrării sale de disertaţie "Domnii Ţărilor Române şi Sud-estul Europei. Aspecte ale politicii lor matrimoniale (secolele XIV-XVI)", susţinută în 2005, la Facultatea de Istorie.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ