Victor Ponta: Clădirea Guvernului va deveni o fortăreaţă
Palatul Victoria va deveni o fortăreaţă cu prilejul vizitei vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.
Palatul Victoria a găzduit, marţi, în prezenţa, prim-ministrului Victor Ponta, festivitatea de premiere a câştigatorilor celei de a 11-a ediţie a competiţiei „Scoala Europeană", desfăşurată sub patronajul Parlamentului European.
„Sunteţi norocoşi, imediat după această festivitate şi după şedinţa de guvern, clădirea aceasta va deveni o fortăreaţă pentru că, mâine, vicepreşedintele Statelor Unite va fi aici şi măsurile de securitate nu vor mai permite vreo două-trei zile să organizăm acest eveniment”, le-a spus Ponta participanţilor.
Imediat după festivitate, premierul Ponta a inspectat personal sala din Palatul Victoria în care va avea, miercuri, o întrevedere cu vicepreşedintele Biden, având ultimul cuvânt asupra modului în care va fi organizată sala şi va decurge întâlnirea.
Sala în care va avea loc discuţia celor doi înalţi demnitari a fost folosită şi în trecut pentru vizita fostului preşedinte al SUA George W. Bush, iar în astfel de cazuri, ţinând cont că ferestrele încăperii dau spre stradă, serviciile specializate au luat măsuri suplimentare de securizare a sălii.
Paza în jurul Palatului Victoria a fost întărită deja de câteva zile, iar numărul forţelor de ordine va fi suplimentat pe perioada vizitei vicepreşedintelui SUA.