Victor Ponta, despre angajații din administrație: Dacă nu semnezi, nu te ia nici DNA-ul, nici nu te dă afară șefu

| 29 ian, 15:01

Principala provocare a României în anii care urmează este aceea de a avea capacitatea de a transforma creșterea economică într-un echilibru mai mare din punct de vedere social, a declarat joi premierul Victor Ponta la o dezbatere pe tema combaterii sărăciei.

"Oamenii încă nu beneficiază, în special cei defavorizați, de faptul că avem creștere economică, avem venituri suplimentare, avem inflație mai mică și prin noua strategie care este pusă în dezbatere vreau să văd, într-adevăr, că oamenii cei mai săraci, mai amărâți, care au nevoie cea mai mare de sprijin se simt parte a acestei societăți, asta e principala provocare pentru mine. În următorii doi ani, în această direcție vreau să mergem, însă acest gen de strategie are succes dacă e pe termen foarte lung, așa încât vom încerca să avem o dezbatere și un acord la nivelul forțelor politice și al societății civile pentru implementarea acestei strategii, construită printr-un contract cu Banca Mondială și care cred că e absolut necesară pentru România", a susținut Ponta la dezbaterea organizată de Fundația "Friedrich Ebert" cu tema "Strategia Națională privind incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014-2020.

Citește și:  Victor Ponta: La anul, salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei

Cât privește corupția, el a spus că sărăcia este "cu siguranță" una dintre cauzele corupției, nefuncționării sistemului.

"Din acest punct de vedere este foarte bine că România combate corupția, combate birocrația în forme mai mult sau mai puțin spectaculoase. Aș vrea însă să vedem dacă sărăcia este cauza corupției, și nu invers. Cred sincer că, în special în sistemul public, am ajuns la o situație în care din cei un milion de angajați în sistemul public au sub salariul mediu, sub 1.200 de lei", a afirmat Ponta, conform Agerpres.

În context, premierul a spus că un sistem public foarte prost plătit fie duce la corupție, "fie eforturile din ultimii ani de combatere a corupției și-au produs în mare parte efectele".

În opinia sa, într-o administrație în care primești același salariu, indiferent dacă muncești bine sau prost, va fi foarte greu să ai o strategie eficientă și să o implementezi.

"Dacă nu muncești, nu greșești. Dacă nu semnezi, nu te ia nici DNA-ul, nici nu te dă afară șeful. Dacă muncești bine, primești 1.250 de lei, dacă muncești prost, primești 1.250 de lei. Și atunci, cu o administrație de acest fel va fi foarte greu să avem o strategie eficientă și să o implementăm. Or, aici, încet-încet, la un moment dat, va trebui să recalibrăm prioritățile de combatere a unei salarizări și stimulări deja inacceptabile în sistemul public", a mai spus Ponta.

Tag-uri: DNA, victor ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ