VICTOR PONTA, despre firma cumnatului său: Cu Guvernul n-a avut niciun contract
Premierul Victor Ponta, întrebat de jurnalişti câte contracte a încheiat cu statul firma cumnatului său, Iulian Herţanu, verificat de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene şi evaziune fiscală, a arătat că nu ştie ce înţelege presa prin "stat" şi că niciun contract nu a fost încheiat "cu Guvernul".
Victor Ponta cumnat. "Ce înseamnă statul ? Cu Guvernul, din câte ştiu eu, niciunul", a răspuns Ponta întrebat, vineri, câte contracte a încheiat cu statul firma cumnatului său.
Miercuri, Ponta a susţinut că, de când a preluat postul de prim-ministru, firma cumnatului său nu a mai participat la vreo licitaţie, dintr-un motiv pe care a susţinut de asemenea că nu îl cunoaşte.
El a mai arătat atunci că, în momentul semnării de către cumantul său a contractului verificat de către procurori, respectiv 13 ianuarie 2012, el nu era prim-ministru, ci doar deputat şi lider PSD şi habar nu avea ce licitaţii sunt la Ministerul Mediului sau Primăria Comarnic, iar cumnatul său nu l-a întrebat sau consultat despre acest contract.
Citeşte şi: DOSARUL CUMNATULUI LUI PONTA se extinde: directorul companiei SC Grossmann a fost reţinut
Ponta a preluat funcţia de prim-ministru în mai 2012.
Datele relevă însă că firma Grossmann Engineering Group, administrată de cumnatul premierului, a avut două contracte cu Consiliul Judeţean Suceava, prin Programul Operaţional Regional finanţat de Comisia Europeană, dar şi cu administraţii din Ialomiţa, Galaţi sau Prahova, contracte semnate în perioada 2007-2014.
Dosarul Comarnic. SC Grossman Engineering Group SRL, în asociere cu SC Euroconstruct Trading 98 SRL, a obţinut contractul pentru extinderea lucrărilor de canalizare în oraşul Comarnic, lucrări în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, realizate în baza unui proiect cu fonduri europene derulat de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ.
Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.
Iulian Herţanu a fost asociat al SC Grossmann Engineering SRL alături de cetăţeanul german Grossmann Reinhold Karl şi de Liviu Munteanu, până în 7 mai 2014.
În Adunarea Generală de la acea dată s-a decis ca părţile sociale deţinute de Iulian Herţanu şi reprezentând 59,97% din capitalul social să fie cesionate către Liviu Munteanu. De asemenea, Iulian Herţanu i-a cesionat părţi sociale reprezentând 0,01% din capitalul social şi cetăţeanului german Grossmann Reinhold Karl. În aceste condiţii, la SC Grossmann Engineering SRL au rămas asociaţi doar Grossmann Reinhold Karl şi Liviu Munteanu.
Citeşte şi: Cazanciuc: Iulian Herţanu nu este rudă cu mine. Nu există noţiunea de rudă prin alianţă
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, în prezent Iulian Herţanu este administrator al SC Grossmann Engineering SRL.
Iulian Herţanu şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, marţi, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic. Ulterior, magistraţii au emis mandate de arestare preventivă pentru Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman şi Vladimir Răzvan Ciorbă. Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.