Victor Ponta: DN1, drumul spre Bucureşti, va fi cumplit de aglomerat

| 01 dec, 2014

Victor Ponta a cerut, luni, Poliţiei şi CNADNR să ia măsurile necesare cu privire la drumurile aglomerate în condiţiile de vreme rea.

Victor Ponta: 'Şi pentru Poliţie şi pentru CNADNR, foarte mare atenţie cu drumurile care sunt oricum aglomerate. Şi în vreme frumoasă DN1, fiind mai multe zile libere, ar fi fost foarte aglomerat, acum cu vreme rea este cu atât mai rău. Vă rog să luaţi măsurile pentru material antiderapant şi poliţia să suplimentaţi toate efectivele pentru că în această zi pot să-mi imaginez că DN1, drumul spre Bucureşti, va fi cumplit de aglomerat şi în condiţii dificile. Şi celelalte drumuri le trataţi la fel, dar aici nu este nevoie să fim experţi fiindcă va fi o situaţie specială', a spus Ponta, în cadrul comandamentului de iarnă convocat la Palatul Victoria.

Ponta a mai solicitat autorităţilor să rămână în coordonarea vicepremierului Gabriel Oprea şi să anunţe imediat orice problemă specială.

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a arătat că echipajele poliţiei rutiere au fost suplimentate.

'Echipajele poliţiei rutiere sunt suplimentate astfel încât acolo unde se formează polei sau este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire să poată avertiza din timp conducătorii auto. Echipaje suplimentare avem şi pe DN 1 şi pe alte trasee, unde aşteptăm astăzi un aflux mare de autovehicule', a spus Oprea.

Administratia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului pentru intervalul 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22.

Citeşte şi: Cod galben de NINSORI în aproape toată ţara. Comandament de iarnă la Guvern

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ