VICTOR PONTA: Oprea organizează prezidenţialele. Mulţumesc opoziţiei că a ”lăsat-o mai moale” cu fraudarea
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că vicepremierul Gabriel Oprea este cel care va organiza alegerile prezidenţiale şi nu se va implica în niciun fel în campania electorală, el mulţumind, pe de altă parte, tuturor celor din opoziţie care ”au lăsat-o mai moale” cu ”povestea cu fraudarea”.
Întrebat dacă procesul de guvernare şi proiectele începute vor fi afectate de începutul campaniei electorale, având în vedere că este şi candidat, Ponta a răspuns negativ.
”Nu. Şedinţele de Guvern se desfăşoară normal. Activitatea, când eu sunt în teritoriu, e asigurată de vicepremierul Gabriel Oprea,care de altfel organizează şi alegerile şi nu se va implica în niciun fel în campania electorală. Am mai organizat de când sunt prim-ministru alegerile locale din 2012, referendumul de demitere, alegerile parlamentare din 2012 şi alegerile europarlamentare din 2014”, a spus Ponta.
El a arătat că, pe baza acestei experienţe pozitive, cu patru alegeri care s-au organizat foarte bine, are convingerea că şi al cincilea scrutin va fi foarte bun.
Ponta a mulţumit, pe de altă parte, tuturor celor din opoziţie care ”au lăsat-o mai moale” cu ”povestea cu fraudarea”, arătând că acesta era un mod rudimentar şi ridicol de a face campanie.
”Vreau să mulţumesc tuturor celor din opoziţie care văd că au lăsat-o mai moale cu povestea cu fraudarea alegerilor. Era o jignire la adresa dezvoltării democratice a României. Să o ţii ca în 2004 cu «se fraudează alegerile» mi se părea un semn de incapacitate de a înţelege dezvoltarea şi situaţia actuală a României. Era un mod rudimentar de a face campanie şi le mulţumesc că au renunţat la acest mod ridicol”, a spus Ponta.