Victor Ponta: România, cel mai dedicat avocat al ţărilor din regiune aflate pe drumul integrării europene

| 20 oct, 2014

România va rămâne cel mai dedicat avocat al ţărilor aflate pe drumul integrării europene, fie că e vorba de Moldova, Georgia, Ucraina, Serbia şi restul statelor din Balcanii de Vest, a declarat premierul Victor Ponta, luni seară, la discursul susţinut în deschiderea dineului organizat la finalul primei zile a Summitului UE pentru Europa de Sud-Est 'Pe drumul spre stabilitate şi creştere', organizat de publicaţia 'The Economist', la care AGERPRES este partener oficial media.

Ponta a subliniat că România este o poveste de succes având în vedere creşterea economică şi poate fi un exemplu în regiune prin prisma faptului că a reuşit deblocarea absorbţiei fondurilor europene.

'Acum, în 2014, avem cel mai rapid nivel de absorbţie a fondurilor europene şi ne apropiem de 50%', a spus premierul român. 

În context, Ponta şi-a exprimat îngrijorarea, dar şi speranţa că noua Comisie Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, va găsi soluţiile necesare pentru a permite flexibilizarea la nivelul statelor UE a limitei de deficit, astfel încât cofinanţarea cu bani de la Guvern a proiectelor din fonduri europene să poată continua la un nivel la fel de ridicat.

Premierul român a mai spus că România, prin strategia pe care o are în vedere în ceea ce priveşte securitatea energetică, poate să ajungă în următorii ani nu doar la independenţă din acest punct de vedere, dar şi un exportator în regiune. În context, Ponta a menţionat proiectele derulate cu R.Moldova, pe parte de gaze naturale şi energie electrică. 

Totodată, el a susţinut că prin politicile guvernamentale asumate în ultimii doi ani la Bucureşti agricultura a ajuns să fie unul dintre motoarele creşterii economice, iar dezvoltarea în continuare a producţiei bio va reprezenta un brand pentru ţara noastră.

De asemenea, premierul a afirmat că prin preluarea portofoliului de politici regionale la nivelul Comisiei Europene, România poate, prin experienţa acumulată, să sprijine ţările din Balcani aflate pe drumul integrării europene. 

'Am încercat să demonstrăm Moldovei, Ucrainei, Georgiei, dar, de asemenea, Serbiei şi celorlalte ţări din Balcani că drumul urmat de România, de Bulgaria, de Ţările baltice este drumul corect', a mai spus premierul Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 oct, 2014
tadeus
Tembel nebun
ai torpilat proiectul cu Azerbaigianul ai pus Romania pe butuci si vorbesti de ce a facut Basescu si nu tu

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ