Victor Ponta: Sper să mă întorc în ţară cu proiecte energetice în valoare câteva miliarde de dolari

| 25 sep, 2014

Victor Ponta a anunţat că în cadrul vizitei pe care o efectuează în SUA va avea vineri, la Houston, o serie de întâlniri cu mari companii americane din zona energiei. El a spus că speră să se întoarcă în ţară cu proiecte energetice clar stabilite, în valoare ''de câteva miliarde de dolari sau euro''.

"Dincolo de partea oficială de la Naţiunile Unite, de aici de la New York, celelalte întâlniri, pentru că suntem în SUA şi pentru că sunt însoţit de ministrul Energiei şi ministrul de Finanţe, poimâine (vineri - n.r.) vom face o vizită de o zi la Houston. Houston este capitala energiei din SUA. Marile companii, Exxon, toate celelalte nu au sediul în New York sau în Washington, în capitala politică, ci în Houston. Vom avea întâlniri cu cele mai mari companii americane, cele care deja au investit în România şi cele pe care vreau să le conving să investească în România. Pentru că securitatea energetică a României, capacitatea noastră de a nu mai depinde de Gazprom, de nu mai depinde de importuri, de a putea asigura pentru Moldova, de a fi independenţi din punctul acesta de vedere, cred că reprezintă un obiectiv strategic în următorii ani şi ne trebuie investitori puternici', a declarat premierul, miercuri, la Antena 3.

Victor Ponta a spus că este vorba de investiţii de miliarde de dolari sau euro. 'Deci, mă întorc acasă, pe de-o parte cu o poziţie politică foarte clară a României în raport cu partenerii noştri internaţionali, dar sper să mă întorc şi cu nişte proiecte pe energie cu companii americane foarte clar stabilite', a adăugat premierul.

Ponta a subliniat că România are propria producţie pe zona de energie şi a explicat că ţara noastră este privită ca o ţară care în domeniul energiei este atractivă pentru investiţii.

"Şi are o stabilitate de care orice mare companie, când investeşte miliarde de dolari, are nevoie. Îi interesează să ştie că peste nişte ani îşi scot acea investiţie. Ori acest mesaj de stabilitate, de seriozitate (...) e important. Pentru că în ultimii 10 ani, fără vreau să trec direct la politica internă, noi nu am văzut nimic de acest gen. Am văzut doar un preşedinte care o zi zicea ceva, o zi zicea ceva, a treia zi se certa cu toată lumea. Evident că nimeni nu făcea diferenţa între un preşedinte care vorbeşte de capul lui şi ţară şi am avut toţi de suferit', a mai spus Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ