Voiculescu: Am rămas aproape de USL, în calitate de fondator al PC

| 10 feb, 2014

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a precizat luni că a rămas apropiat de Uniunea Social Liberală şi că îşi doreşte ca aceasta să reziste cât mai mult, după ce presa a semnalat prezenţa sa la şedinţa de luni a USL pe tema schimbărilor din Guvern.

'Doresc să le reamintesc celor preocupaţi de participarea mea la şedinţa USL de astăzi că, în urmă cu câteva zile, s-au împlinit trei ani de la înregistrarea la tribunal a Uniunii Social Liberale - cel mai important proiect politic al ultimilor ani, a cărui înfiinţare am propus-o la începutul anului 2010. De atunci, am rămas aproape de această construcţie politică în calitate de fondator al PC şi particip împreună cu Daniel Constantin la dezbaterile din cadrul acestei alianţe. Cred în forţa USL şi îmi doresc ca această construcţie să reziste cât mai mult pentru a putea duce la îndeplinire speranţele românilor', a scris Dan Voiculescu pe blogul său.

Liderii USL au discutat luni la o vilă de protocol schimbările la nivelul Guvernului decise de liberali la finalul săptămânii trecute. La întâlnire au participat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, dar şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Cel mai important subiect abordat a fost numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de vicepremier, aşa cum au decis liberalii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 feb, 2014
Sabin
USL are nevoie de Voiculescu, este un om cu o mare experientea politica si poate sa le dea sfaturi in orice moment.
11 feb, 2014
topeskany
.................
pai din acest motiv are si usl atat succes si merge atat de bine, pentru ca are oameni capabili si care stiu foarte bine ce au de facut
11 feb, 2014
vlad
jis basescu
si mi se pare normal sa fie alaturi d epartidul pe care l-a fondat este perfect normal si la cum pune problema domnul voiculescu daca toti senatorii si deputatii ar fi asa departe ar fi romania acuma .
11 feb, 2014
maria preda
.
Liderii USL vor avea mereu avantajul de a schimba pareri si cu Dan Voiculescu, un om experimentat si cu capul pe umeri.
11 feb, 2014
gabi constantin
-----
voiculescu este un om politic foarte experimentat si foarte devotat carierei sale. nu e de mirare ca implicarea lui in usl a dus la trainicia si puterea acestui partid. lumea politica din tara noastra are nevoie de oameni bine pregatiti precum dan voculescu. este timpul ca lucrurile sa fie luate in serios si sa fie lasate la o parte interesele proprii
10 feb, 2014
Scorpionu
Mare hahalera, mare, cat mai iute... la-nchisoare!
11 feb, 2014
Marian
Vorbesti despre Traian Basescu?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ