Zegrean: Dosarul privind Legea descentralizării e cel mai voluminos din câte am judecat
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat vineri că a primit toate documentele soluţionate de la ministere în cazul Legii descentralizării şi că acest dosar este cel mai voluminos din câte a judecat.
'Da, le-am primit pe toate. Avem un dosar uriaş, cred că e cel mai voluminos dosar din câte am judecat până acum. Au fost foarte multe critici formulate la adresa legii de către autorii sesizării. Sper ca astăzi să reuşim să răspundem la toate şi să dăm o soluţie', a afirmat Zegrean înainte de şedinţa CCR în care va fi dezbătută sesizarea privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Legea descentralizării.
Întrebat dacă toate avizele au fost pozitive, şeful CCR a precizat că el poate să spună dacă au fost solicitate sau nu, însă nu ce conţin ele, deoarece documentele pe baza cărora se adoptă decizia nu sunt publice.
Despre nemulţumirea premierului Victor Ponta privind amânarea dezbaterilor asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii descentralizării, Zegrean a spus: 'Ştiţi să-şi fi arătat vreodată mulţumirea faţă de curte?'.
În ceea ce priveşte o descentralizare în contextul actualei împărţiri administrativ-teritoriale, fără o regionalizare şi fără o revizuire a Constituţiei, Augustin Zegrean consideră că prevederile legii nu au legătură numai cu regionalizarea.
'Aici e vorba despre instituţii deconcentrate în judeţe şi astea există în fiecare judeţ şi, din câte am înţeles, nu au dorit să le desfiinţeze, ci doar să le ia din subordonarea ministerelor şi să le treacă în subordonarea organelor locale', a afirmat el.
Premierul Victor Ponta s-a declarat îngrijorat la mijlocul lunii decembrie de faptul că Legea descentralizării nu va putea fi aplicată de la 1 ianuarie, din cauza unor sesizări nesoluţionate de Curtea Constituţională.
'Îmi pare rău să văd, dar nu o să avem de la 1 ianuarie Legea descentralizării, Curtea Constituţională nu lucrează de sărbători. A amânat-o pe 10 ianuarie. Sunt un pic îngrijorat', a spus primul-ministru.
Premierul a criticat ritmul în care lucrează Curtea Constituţională, apreciind că este dificil pentru Guvern să aştepte luni de zile luarea unor decizii la CCR.
'Curtea Constituţională nu ne-a zis şi nu ştiu ce facem de la 1 ianuarie, care sunt atribuţiile Guvernului, care sunt atribuţiile Parlamentului. Poate reuşim să mărim bugetul Curţii Constituţionale, să muncească şi dânşii un pic mai eficient, că dacă durează trei, patru, şapte luni o hotărâre, e destul de dificil', a afirmat Victor Ponta.
Declaraţiile premierului au venit după ce, în 11 decembrie, Curtea a amânat pentru 10 ianuarie discutarea sesizării, judecătorii primind din partea Guvernului, ca urmare a solicitării CCR, documente cuprinzând aproximativ 4.000 de pagini şi care au stat la baza adoptării actului normativ.
De asemenea, Curtea a solicitat atunci avizele instituţiilor implicate în procesul de descentralizare.
În 23 noiembrie, PDL a anunţat că a depus sesizare la CCR privind neconstituţionalitatea prevederilor din Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, documentul fiind semnat de 70 de deputaţi.
Sesizarea atrage atenţia, printre altele, asupra procedurii de asumare a răspunderii de către Guvern pentru acest act legislativ, în condiţiile în care CCR a reglementat în 2009 că Guvernul îşi poate angaja răspunderea numai ca excepţie şi dacă structura majorităţii parlamentare s-a schimbat de la momentul alegerilor.