Zi importantă pentru Radu Mazăre. ÎCCJ judecă cererea DNA de prelungire a arestării preventive

| 28 apr, 08:17

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va judeca marți cererea Direcției Naționale Anticorupție de prelungire a arestării preventive față de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, cercetat pentru trei infracțiuni de luare de mită, două de conflict de interese și abuz în serviciu.

De asemenea, în dosar se solicită și prelungirea mandatului față de omul de afaceri Sorin Strutinsky, arestat preventiv și în altă cauză.

În 2 aprilie, instanța supremă a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi după ce a admis o contestație a DNA. Anterior, pe 18 martie, un alt complet hotărâse ca Radu Mazăre să fie cercetat în libertate.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

"Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro", precizează DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

"În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între primărie și o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc", arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ