Sebastian Ghiţă şi cumnatul lui Ponta, la DNA

| 28 apr, 09:38

Deputatul Sebastian Ghiţă şi cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, se află marţi dimineaţa la sediul DNA Ploieşti, unde urmează să se aducă la cunoştinţă faptul că li se pune sechestru pe o parte a averii. Sebastian Ghiţă este cercetat sub control judiciar în dosarul în care cumnatul lui Ponta este acuzat de fraudă cu fonduri europene. Iulian Herţanu este în arest la domiciliu, fiind eliberat săptămâna trecută din arest preventiv.

 

 

 

 

 

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și pentru evaziune fiscală.

Același acuzații au fost reținute și în cazul oamenilor de afaceri Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță.

Acuzațiile se referă la modul în care a fost acordat în ianuarie 2012 un contract având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic" de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL.

Citeşte şi: Premierul Victor Ponta efectuează marţi o vizită la Strasbourg unde se va întâlni cu înalţi europeni

Astfel, DNA susține că, în perioada 2011—2015, Iulian Herțanu — administrator de drept și, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, respectiv angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL; Vladimir Ciorbă — administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL și CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL și Mihail Coman — administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanțat preponderent din fonduri europene și însușirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

De asemenea, aceștia au urmărit sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

Contractul având ca obiect "Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic a fost atribuit de către SC Hidro Prahova SA Ploiești (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL — SC Euro Construct Trading 98 SRL, contract semnat la data de 13 ianuarie 2012.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
28 apr, 10:59
Av.Abraham Mundialu
daca vreodata un judecator il va condamna definitiv pe simpaticul Ghita,nu este nici o problema
este acuzat de ceva infim,face 2-3 ani de puscarie,iar apoi ca si Nastase(invitat la Externe),poate fi chemat la aniversarile SRI,la simpozioane,ca un adevarat profesionist si specialist
28 apr, 09:47
Robert si Niro
deputatul Sebastian Ghita este cel care este membru in comisia SRI?
cel cu noul partid Progres Romania?
cel ce a fost cu Ponta pana si in Dubai?
cel care are postul tv cel mai echidistant,RTV?
precis este nevinovat..
sau DNA se face ca lucreaza...cum zicea Dinescu?
28 apr, 10:01
Daciada Grecu
ii pune DNA sechestru si pe banii aia care ar fi venit de la fam.COCOS?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ