Zoia cea de piatră - MINUNEA Sfântului Nicolae din anul 1956. Povestea INCREDIBILĂ, subiectul unui film rusesc

Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, in fabrica de tevi din localitate. In noaptea de Anul Nou, tanara Zoia a fost invitata la petrecerea organizata in casa crestinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al carei fiu fata era prietena.

In noaptea de Anul Nou, la o petrecere intre tineri, Zoia a inceput a dansa cu icoana Sfantului Ierarh Nicolae, datorita faptului ca prietenul ei, numit tot Nicolae, intarzia sa apara. In numai cateva clipe, un zgomot nefiresc a zguduit incaperea, iar o lumina orbitoare a tulburat privirea celor prezenti. Rezultatul: fata a ramas incremenita precum o piatra cioplita, cu icoana Sfantului Nicolae in brate.

Medicii, chemati de urgenta, au ramas fara raspuns, nici unul dintre ei nemaivazand si nemaiauzind despre asa ceva. Nici macar acele de seringa nu puteau patrunde in trupul fetei.

Impietrirea fizica a Zoiei a durat vreme de patru luni, in care comunistii, aflati la putere, s-au straduit a tainui minunea pe cat le-a stat in putere. Dupa trecerea celor patru luni, vreme in care multime de oameni s-au intors la dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe, botezandu-se, Sfantul Nicolae o va ierta pe cea care i-a batjocorit sfanta icoana.

Dupa aceasta minune a fost realizat si un film, numit "Minunea" (in limba rusa, "Chudo"), turnat de regizorul rus Alexandru Proshkin, in anul 2009. O noua minune petrecuta in jurul celei a Sfantului Nicolae este si urmatoarea: in cadrul filmarilor peliculei, in anul 2008, regizoul Proskin a primit Taina Sfantului Botez, intrand astfel in Biserica Ortodoxa.

Sfanta Scriptura, spune tuturor, pana astazi: "Nu va amagiti: Dumnezeu nu Se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera" (Galateni 6, 7). Scenaristul Iuri Arabov, puncteaza ideea centrala a filmului, zicand: "Chiar de-ar veni Mantuitorul la noi, noi tot n-o sa credem: despre asta vorbeste filmul."

Vestea despre minunea din Kuibisev s-a raspandit cu viteza luminii. Autoritatile locale comuniste au recunoscut faptul ca nu pot explica "stiintific" evenimentul si starea in care se afla Zoia, motiv pentru care au si incercat sa musamalizeze pe cat s-a putut cazul.

In incercarea lor de a face orice, spre a indeparta atentia si accesul oamenilor din acel loc, conducerea orasului a desfiintat pana si statia de autobuz din fata casei. In numai doua zile insa, strazile din jurul casei erau pline de oameni. Militienii nu au putut face fata abundentei de oameni.

Un articol din revista "Voljskaia Kommuna", publicat in numarul din data de 24 ianuarie 1956, vorbea despre minune si despre tipetele infioratoare ce se auzeau din cand in cand, dinspre trupul impietrit al fetei.

Profesorii atei, veniti din Moscova, au dat o sentinta pe care abia daca o puteau crede ei insisi: fata sufera de o forma necunoscuta de tetanos. Insa nu exista boala care sa faca trupul rigid precum o piatra, si nici alta cauza nu poate da putere unui trup sa nu poata fi urnit din loc, ba inca sa mai stea si patru luni in picioare.

Rezultatul era firesc: oamenii au inceput sa tina posturile si sa nu mai frecventeze manifestarile organizate de autoritatile comuniste in perioada Pastilor. In cele din urma, innebuniti de inexplicabilul situatiei, comunistii au ingaduit preotilor sa vina la fata locului.

Astfel, a ajuns in casa cu pricina ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk. Parintele a facut sfestanie casei, iar icoanei i-a citit o rugaciune de sfintire. Rezultatele s-au lasat insa asteptate fara nici un folos. Obligat de comunisti sa minta, in legatura cu minunea, parintele nu a facut-o. Pentru aceasta, comunistii il vor exila intr-un lagar.

Nu dupa multa vreme, in casa a fost adus si mitropolitului Nicolae. Acesta s-a asezat langa Zoia si a citit Paraclisul Sfantului Nicolae. Nici de aceata data nu s-a intamplat insa nimic. In cele din urma a fost chemat si patriarhul Alexie I, care a spus: "Cel ce a pedepsit-o, acela o va si milui!"

Sambata, in ajunul Bunei Vestiri, in cea de-a treia saptamana a Postului Pastilor, un batran cu barba alba s-a apropiat de militienii care pazeau casa si i-a rugat sa-l lasa sa intre la fata. Nedandu-i voie, batranul a venit si a doua zi. In ziua de Buna Vestire, cand militienii plecasera pentru cateva momente din fata casei, batranul a intrat la Zoia.

Intorsi in fata casei, militienii au auzit din interior cuvintele batranului, zicand catre fata: "Asadar, ai obosit de atata stat in picioare?" Intrand speriati in casa, nestiind cine i-a pacalit, intrand la fata fara voia lor, ei nu au gasit pe nimeni.

In ziua de 23 aprilie (6 mai, dupa calendarul nou), cand se praznuiau Pastilor, Zoia a revenit la viata. Dupa aproape patru luni (128 de zile), vreme in care fata nu a mancat, nu a baut si nu a sezut, ea a inceput a se misca si a vorbi ca mai inainte.

Curgandu-i lacrimi neincetate, Zoia striga in gura mare: "Lumea moare din pricina pacatelor! Rugati-va, aveti credinta!" Apoi, ea a spus tuturor ca batranul care a chemat-o la viata a fost Sfantul Nicolae, din icoana. In popor mai exista si traditia care spune ca batranul care a eliberat-o a fost ieromonahul Serafim Tiapocikin. Despre tipetele pe care le scotea uneori fata, a spus: "E groaznic! Arde pamantul! Rugati-va! Lumea intreaga piere pentru pacatele ei, rugati-va!" Intrebata fiind despre cine a hranit-o atata vreme, fata a raspuns: "Porumbeii! Porumbeii m-au hranit!"

Ce s-a intamplat, mai apoi, cu Zoia "cea de piatra" ?

Datorita vremurilor grele, de opreliste comunista, istoria nu s-a pastrat cu certitudine. Astfel, unii spun ca fata a adormit in Domnul la numai cateva zile dupa revenirea la viata; altii, cred ca fata a fost internata de comunisti intr-o casa de nebuni, unde a murit nestiuta de nimeni; iar altii sustin intrarea ei in manastire si ingroparea in taina, undeva in Lavra Sfanta Treime, a Sfantului Serghie.

Minunea nu poate fi ascunsa insa sub obroc. Martorii oculari, unii aflati inca in viata, si unele documente din dosarele intocmite de comunisti, stau dovada pana astazi.

Marturii vechi si noi despre Zoia "cea de piatra"

In ziarul "Komso-molskaia pravda", un articol marturisea: "Multi credinciosi din Samara o cunosc pe pensionara Anna Ivanovna Fedotova. "In acele zile am fost de doua ori in casa Zoiei, isi aminteste Anna Ivanovna, veneam de departe. Casa era inconjurata de militieni. Am hotarat sa intreb despre cele intamplate pe unul din ei. Am zarit un militian tanar, care tocmai iesea pe poarta. L-am ajuns din urma si l-am intrebat: "Spuneti-mi, este adevarat ca Zoia a incremenit?" El a raspuns: "Ma intrebi exact ca si sotia mea, insa eu nu-ti voi spune nimic, ci mai bine priveste singura." El si-a scos de pe cap chipiul si mi-a aratat parul albit: "Vezi? Este mai graitor decat orice cuvant. Noi am semnat si ni s-a interzis sa vorbim despre aceasta. Dar daca ai sti cat de frica mi s-a facut cand o priveam pe aceasta fata impietrita!"

Parintele Vitali Kalasnikov, paroh al Bisericii Sfanta Sofia, isi aminteste: "Matusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, in 1956, lucra in calitate de medic la Salvare, in Kuibasev. In acea zi, dimineata, ea a venit la noi si ne-a spus: "Voi dormiti, dar orasul e demult in picioare!" si ne-a povestit despre tanara incremenita. Ne-a mai spus ca, desi semnase sa nu spuna nimanui nimic, in acel moment ea venea de acolo. O vazuse pe Zoia, care era ca o stana de piatra. Vazuse si icoana Sfantului Nicolae in bratele ei. Incercase sa-i faca o injectie, insa toate acele se rupsesera. Toti am ramas zguduiti de cele povestite. A. P. Kalasnikova a lucrat la Salvare inca multi ani. S-a stins din viata in anul 1996. Eu m-am preotit inainte de moartea ei. Mai sunt in viata si azi cei carora le-a povestit ea despre Zoia in acea dimineata."