Accidentul de la Cluj și marile semne de întrebare

În contextul informațiilor haotice din dimineața imediat următoare accidentului, premierul Victor Ponta a solicitat o anchetă guvernamentală, pentru a determina cu exactitate ce nu a funcționat cum trebuie la nivel instituțional. Iar primele rezultate au apărut cu promptitudine. Concluziile preliminare ale raportului coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea au arătat clar că la ROMATSA și STS lucrurile nu s-au desfășurat în parametrii corespunzători.

În orice țară civilizată, după apariția unor asemenea informații, șefii celor trei instituții ar fi trebuit să își prezinte neîntârziat demisia. Doar că, la fel ca în atâtea alte situații, normalul și bunul simț nu prea au avut legătură cu reacția conducătorilor respectivelor instituții.

Am avut desigur demisia directorului ROMATSA, Aleodor Frâncu, și a directorului de operațiuni al instituției despre care se arată în raportul coordonat de Gabriel Oprea că ”NU a manifestat un rol activ în conformitate cu competenţele prevăzute de lege, NU a luat măsurile necesare în vederea stabilirii zonei de căutare a aeronavei dispărute şi NU a declanşat operaţiunile de căutare, conform Regulamentului aprobat prin HG 471/2008”. Chiar și în aceste condiții, Aleodor Frâncu și-a permis să declare că nu are nimic să își reproșeze, sugerând în pofida evidenței că instituția pe care o conducea și-ar fi făcut datoria conform cu atribuțiile ce îi reveneau.

Nici din partea conducerii Ministerului Administrației și Internelor nu am avut o reacție mai corectă. După ce a declarat că regretă faptul că accidentul aviatic din Apuseni s-a petrecut în mandatul său, Radu Stroe a încercat să paseze întreaga responsabilitate subordonaților săi. Dar, după demisia secretarului Constantin Chiper și a șefului IGSU, presiunea publică, dar și cea din propriul partid s-a agravat atât de tare, încât Radu Stroe a fost forțat să își prezinte demisia. Chiar și așa, fostul ministru liberal de Interne a precizat cu tupeu că gestul său ar fi fost unul de onoare.

În urma demisiei sale rămâne însă un prejudiciu de imagine substanțial la adresa PNL și a lui Crin Antonescu personal, care, în fața gafelor lui Radu Stroe, ar fi trebuit să intervină cu promptitudine pentru a-l forța să își prezinte demisia. În schimb, Crin Antonescu a preferat să încerce să arunce responsabilitatea în curtea premierului, uitând că, prin menținerea sprijinului politic pentru un asemenea ministru, PNL nu făcea altceva decât să demonstreze că dorește să saboteze propria guvernare.

În aceste condiții, singura instituție care se încăpățânează să nu își asume responsabilitatea care îi revine rămâne STS-ul aflat în subordinea lui Marcel Opriș. În lumina concluziilor raportului guvernamental, dar și a dezvăluirilor mass-media, vinovăția STS este mai mult decât evidentă. Pe bună dreptate în aceste condiții, premierul Victor Ponta a declarat că așteaptă din partea serviciului asumarea responsabilității. ”Vom solicita, în baza legii, o treime din membrii CSAT, iar eu sunt chiar vicepreședinte al CSAT, un raport care să explice eșecul activității de identificare nu a epavei, (..) e vorba de identificarea locului de unde s-a făcut apelul la 112, pentru că dacă, Doamne ferește, ar fi decedat toți cei șapte nu ar mai fi avut cine să sune și nu mai erau telefoane. Însă, din fericire, cinci dintre pasageri au scăpat cu viață și în secunda în care s-a făcut apelul la 112 — serviciu monitorizat de STS — în mod sigur și în mod normal identificarea locului exact, nu trimiterea celor de la ISU și de la alte trupe la kilometri distanță, trebuia făcută mult, mult mai repede”, a afirmat premierul.

Doar că, în ciuda acestei declarații, STS-ul tace chitic. Dinspre serviciu nu au venit decât explicații lacunare, care între timp au fost infirmate parțial sau în totalitate de restul informațiilor aflate în piață. Cât despre șeful STS, acesta se asunde efectiv de presă, sperând probabil că va reuși să scape și de această dată de explicațiile pe care le datorează și de asumarea responsabilității.

Foarte probabil, Opriș se bazează pe sprijinul lui Traian Băsescu, acela pentru care a instalat în mod ilegal la sediul de campanie un telefon special, deși președintele era suspendat și se afla în fața referendumului de demitere. Și, teoretic, președintele ar putea să îi salveze pielea lui Opriș, în contextul în care în CSAT deciziile se iau prin unanimitate, iar păstrarea unui fidel în fruntea STS ar putea să îi fie de un real ajutor în campania pentur europarlamentare.

O asemenea evoluție a evenimentelor poate fi cu atât mai serios luată în considerare cu cât, citind presa portocalie, legată obilical de Palatul Cotroceni, constatăm că se fac eforturi substanțiale pentru a redirecționa presiunea negativă dinspre STS către Raed Arafat. Cu toate că în mod evident doctorul Arafat nu poate fi făcut responsabil de greșelile de localizare a epavei, jurnaliștii portocalii se încăpățânează să arunce cu noroi în acesta, poate și pentru a-i plăti o poliță restantă, care ar putea avea legătură cu ceea ce s-a întâmplat în iarna 2011-2012.

Toată această campanie care se duce împotriva lui Arafat ar putea să aibă o importanță majoră dacă președintele se va decide să îi ia apărarea șefului STS. Într-un asemenea scenariu, Traian Băsescu ar avea la dispoziție un alt țap ispășitor pentru greșelile care s-au făcut în operațiunile de salvare din munții Apuseni, iar scaunul lui Marcel Opriș ar fi mai ușor de salvat.

Dincolo însă de toate aceste semne de întrebare, cert este la acest moment că, măcar din punct de vedere guvernamental, se face tot ceea ce este posibil pentru a evita pe viitor tragedii similare cu aceea din Apuseni. Rămâne de văzut dacă eforturile cabinetului vor primi un răspuns pe măsură și din partea celorlalte instituții.