Zgonea: O comisie pentru anchetarea activităţii STS în cazul accidentul aviatic ar îngreuna analiza Guvernului

| 28 ian, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat marţi că înfiinţarea unei comisii parlamentare care să ancheteze activitatea STS în cazul accidentului aviatic din munţii Apuseni mai mult ar îngreuna analiza Guvernului şi a CSAT pe acest subiect, relatează Agerpres.

 

'Am văzut că şase miniştri au depus o cerere la CSAT, CSAT trebuie să ia o decizie în acest caz, Guvernul face o analiză profundă asupra cauzelor şi a luat măsuri, anumiţi colegi au fost destituiţi din funcţie, eu cred că sunt măsuri suficiente, legislativul nu poate interveni peste executiv. În acest moment, dacă am crea o comisie de anchetă parlamentară mai mult am îngreuna această activitate decât am lăsa-o să ajungă acolo unde pe viitor astfel de cazuri să nu se mai întâmple. Ce vrem noi de la societate? Nu să facem circ mediatic, nu să găsim trei vinovaţi, le tragem un glonţ în cap, ci să reglementăm astfel încât după astfel de evenimente fiecare instituţie când lucrează cu altă instituţie să ştie care sunt regulile dintre ele', a spus Zgonea după ce a participat la o conferinţă pe tema transparenţei activităţii de lobby, organizată de o instituţie de presă.

Zgonea a adăugat că trebuie găsită o cale prin care toate instituţiile să se aşeze la masă pentru ca pe viitor astfel de disfuncţionalităţi, cum au fost cele din cazul accidentului aviatic, să nu afecteze viaţa oamenilor.

Tag-uri: STS, Valeriu Zgonea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ