Marcel Opriș – un laș

| 27 ian, 2014

Pe fața pământului sunt tot soiul de oameni. Mai deștepți sau mai puțin inteligenți, mai bună sau mai răi, mai curajoși sau mai lași. Și fiecare își are rostul său în societate și ar putea ocupa un loc care să îi permită să își aducă o contribuție maximală la binele comunității din care face parte.

Nu totdeauna însă acest lucru se întâmplă. De foarte multe ori, oamenii, așa cum sunt ei, se află în mod evident în locul nepotrivit, iar atunci comunitatea ar trebui să intervină și să corecteze situația, ferindu-se astfel de neplăcerile pe care le poate cauza, să zicem, păstrarea unui incompetent într-un post de decizie sau, pentru a ne apropia de subiectul acestui editorial, permanentizarea unui nepriceput și a unui laș dovedit în fruntea unui serviciu secret.

Marcel Opriș, căci despre el este vorba, este în mod indiscutabil unul dintre acei oameni nepotriviți cu funcția pe care o ocupă.

De-a lungul mandatul său în fruntea STS, principala sa realizare a fost aceea de a decredibiliza total serviciul pe care îl conduce prin acțiuni care l-au făcut să fie perceput drept un actor activ pe scena politică românească. În timp ce SRI-ul, spre exemplu, și-a întărit imaginea, dovedind că se poate ca serviciile secrete să își facă datoria cu imparțialitate și profesionalism, STS-ul condus de Marcel Opriș a jucat de nenumărate ori în echipa președintelui Traian Băsescu. Să ne aducem în acest sens aminte de episodul cu SMS-urile, sau de cel cu telefonul instalat în garajul în care Traian Băsescu și-a făcut sediul de campanie la referendumul pentru demitere.

Și, ca și cum toate aceste dovezi de partizanat politic nu ar fi fost de ajuns pentru a distruge încrederea publică în STS, a venit apoi modul în care serviciul pe care îl conduce Marcel Opriș a acționat pentru identificarea locului unde se afla telefonul folosit de supraviețuitorii tragicului accident aviatic din Apuseni. Dacă Marcel Opriș ar fi avut măcar un dram de responsabilitate, a doua zi după operațiunea de salvare ar fi trebuit să demisioneze, asumându-și vina pentru greșeșile săvârșite de subordonații săi și salvând astfel imaginea instituției pe care o conduce.

Marcel Opriș s-a agățat însă cu dinții de propriul scaun, arătând astfel tuturor că puțin îi pasă de STS. Ba mai mult, șeful STS ne-a demonstrat că nu are niciun pic de onoare, tăcând chitic în timp ce toată presa și opinia publică îl arată cu degetul și ascunzându-se ca un laș de cea mai joasă speță în spatele lui Traian Băsescu.

Fiindcă, din punct de vedere legal, singurul care îi mai poate salva scaunul lui Marcel Opriș este Traian Băsescu, prin CSAT. Și, judecând cel puțin după eforturile pe care presa portocalie le depune pentru a-i albi imaginea și a distrage atenția opiniei publice de la vinovăția STS, președintele pare dispus să se opună solicitărilor perfect legitime de a-l schimba din funcție pe Opriș cu o persoană care dispune de competența și curajul necesare pentru un șef de serviciu secret.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
27 ian, 2014
cantautor
se potriveste situatia descrisa,mai mult pentru Ponta..
27 ian, 2014
gogu
hm
voiculescu___????,ghita?

cauta-ti un serviciu ca nu miroase a bine....
apropo cite clase ai? ai terminat 8 clase??

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ