Adrian Năstase, despre autodeconspirarea lui Turcescu: O chestiune destul de ciudată
Fostul premier, Adrian Năstase, a declarat marţi că autodeconspirarea lui Robert Turcescu reprezintă "o chestiune destul de ciudată".
"Nu-mi dau seama foarte bine, e o chestiune destul de ciudată. Îmi pare rău că am văzut o transformare şi reacţia lui arată un consum interior deosebit. S-a întâmplat un lucru atât de dramatic astfel încât să merite un astfel de moment de autoflagelare?", a spus Năstase, la finalul lansării volumului "Cele două Românii", întrebat ce părere are despre autodeconspirarea jurnalistului Robert Turcescu ca fiind ofiţer acoperit.
Fostul premier nu a dorit să facă alte comentarii, precizând că nu vrea să intre în zona conspiraţionismului.
Citeşte şi: OFICIAL! Jurnalista care i-a luat locul lui Turcescu la B1
Jurnalistul Robert Turcescu a recunoscut că a fost locotenent-colonel sub acoperire, potrivit unui articol publicat duminică pe blogul său, unde a prezentat şi mai multe documente.
Ulterior, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, Turcescu a spus că acele documente sunt reale şi au fost postate de el.
Turcescu a susţinut că nu a fost şantajat, nu a fost supus niciunei presiuni, ci a făcut aceste dezvăluiri pentru că acum "a vrut Dumnezeu" şi că, în contextul "ofiţerului acoperit la prezidenţiale" despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu, el "nu putea să se mai ascundă".