Adrian Rădulescu, PMP: Cel mai mare minus al Elenei Udrea este că e femeie
Minusul cel mai mare al Elenei Udrea, în contextul candidaturii la prezidenţiale, este că e femeie, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Târgovişte, preşedintele PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu.
"'În ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, avem şi plusuri, avem şi minusuri. Minusul cel mai mare e că e femeie. Dacă Elena Udrea ar fi fost un bărbat care să aibă calităţile pe care le are Elena Udrea, garantez că acum, în clasament, am fi discutat de Elena Udrea, Ponta şi Iohannis. Din păcate, clasamentul este invers, discutăm despre Ponta, Iohannis şi Elena Udrea. Dar, dacă facem o analiză a celor trei la această dată, înainte de campanie, vă pot spune că Elena Udrea este în creştere, Ponta stă pe loc şi Iohannis, după ultimul sondaj, a scăzut şase procente. Noi ne batem şi încercăm să intrăm în turul doi şi dacă intrăm în turul doi (...) probabil România va avea şansa să aibă prima femeie preşedinte'', a afirmat liderul PMP Dâmboviţa, Adrian Rădulescu.
Întrebat de ce spune că este un minus al Elenei Udrea faptul că este femeie, Rădulescu a spus ''pentru că suntem misogini noi, bărbaţii''.
Pe de altăparte, fostul consilier prezidenţial a precizat că asocierea numelui Elenei Udrea cu Guvernarea Boc nu e un minus.
''Nu. Uitaţi-vă la proiectele de aici din Târgovişte, sunt aprobate de Elena Udrea. Altele mai ştiţi?'', a subliniat Rădulescu.
Acesta a spus că se aşteaptă la o campanie electorală dură.
Citeşte şi: Elena Udrea se vede la Cotroceni: Voi forma un guvern cu oameni de viziune
''Va fi o campanie lungă, va fi o campanie dură. Nu aş prefera să se scoată arme murdare cu care să lucrăm'', a spus liderul PMP Dâmboviţa.
Rădulescu a anunţat, cu acelaşi prilej, că Elena Udrea va efectua o vizită în Târgovişte, sâmbătă. În program este prevăzută o întâlnire cu arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, o conferinţă de presă, o întâlnire cu membri de partid şi simpatizanţi. Elena Udrea va merge prin oraş, sâmbătă desfăşurându-se evenimentul Zilele Cetăţii.