ANAF şi DNA, lovitură DURĂ în mafia medicamentelor

| 31 iul, 11:29

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a efectuat, în lunile martie şi aprilie 2015, verificări asupra documentelor prezentate de unele societăţi comerciale având ca domeniu de activitate producţia şi distribuţia de medicamente.

Astfel, în perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2014, acestea au desfăşurat relaţii comerciale cu diverşi furnizori - societăţi de turism, de la care au achiziţionat pachete de servicii pentru anumite persoane, în special medici, cu privire la care există suspiciuni că au reprezentat în fapt recompensări aferente sprijinului acordat pentru administrarea către pacienţi a produselor pe care le comercializează. Â

S-a constatat că au fost înregistrate în evidența contabilă facturi reprezentând contravaloarea unor prestări de servicii turistice – participarea la diverse evenimente, conferințe, congrese în țară sau străinătate sau organizarea unor astfel de conferințe, persoanele participante fiind în principal personal medical, unele dintre evenimentele facturate în fapt nerealizându-se (spre ex. deplasări la Ottawa, San Diego, Brașov, Iași, Sibiu) sau fiind doar decontarea unor deplasări cu scop turistic (Paris, Las Vegas).

Citeste si: DNA solicită redeschiderea urmăririi penale pentru Darius Valcov și alte opt persoane

Facturile înregistrate în evidenţa contabilă de către producătorii şi distribuitorii de medicamente au fost emise de societăţile de turism în baza unor documente justificative fictive, in baza cărora acestea au beneficiat de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugată şi, implicit, de cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Pe de altă parte, au fost verificate achiziţiile înregistrate de producătorii şi distribuitorii de medicamente, reprezentând contravaloarea unor studii clinice efectuate de personal medical din diferite unităţi sanitare privind monitorizarea pacienţilor cărora le sunt administrate medicamente produse de aceste societăţi, constatându-se că facturile înregistrate în evidenţele contabile au fost emise în baza unor documente justificative sumare, prin care nu sunt detaliate concret activităţile aferente serviciilor prestate, astfel încât nu se poate certifica realitatea lor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ