Andreea Paul Vass, o exponentă de frunte a unui regim marcat de dejecţii politice

| 06 mai, 2014

În ciuda unui nivel scăzut de decență, Andreea Paul a dovedit în schimb un nivel maxim de ipocrizie.

Abandonaţi de Traian Băsescu, PDL-iştii rămân reprezentanţii regimului său, promovând acelaşi tip de politică, dar mai ales acelaşi tip de discurs. Limbajul suburban, injuriile, jignirile, ba chiar obscenităţile, nesimţirea au fost mereu prezente în discursul portocaliilor. După “ţigancă împuţită”, “păsărică”, “găozar”, “mahala ineptă”, “viermi” sau “derbedeu”, putem adăuga acum pe lista invectivelor folosite de regimul Băsescu şi “gunoi”. Vocabularul lui Traian Băsescu şi al foştilor săi prieteni nu reprezintă nicio surpriză, mirarea vine în schimb atunci când aflăm că persoana care a folosit acest termen este o femeie. Ba mai mult, nu este vorba de orice femeie, ci de Andreea Paul Vass, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal.

“Toate acţiunile, vorbele şi faptele premierului Victor Ponta au dus la o singură concluzie: premierul Ponta este un gunoi (...) Rezultatul va fi unul singur: la ceea ce se întâmplă astăzi în politica românească, dacă românii nu se trezesc rapid, gunoiul va fi preşedintele ţării”, a declarat Andreea Paul.

Declaraţiile PDL-istei au fost făcute după ce aceasta a criticat manifestarea de la Sâmbra Oilor, acuzând că sărbătoarea a fost politizată. În ciuda unui nivel scăzut de decență, Andreea Paul a dovedit în schimb un nivel maxim de ipocrizie, în condiţiile în care aceasta a participat la rândul ei la această sărbătoare. Mai mult, la această manifestare ea a urcat pe scenă alături de premierul Victor Ponta. Întrebată de ce s-a aflat pe scenă la manifestarea de la Sâmbra Oilor alături de prim-ministru, Andreea Paul a oferit un răspuns cel puţin halucinant, susţinând că a urcat pe scenă pentru că a fost solicitată de oameni, fiind deputat “de Ţara Oaşului”.

În mod stupefiant, prim-vicepreşedintele PDL şi-a continuat intervenţia acuzând faptul că economia se prăbuşeşte, dând dovadă astfel de un politicianism de cea mai joasă speţă, în condiţiile în care realitatea este exact pe dos. Deşi este foarte probabil ca dna Paul să fie complet ruptă de realitate, aprecierile privind economia sunt mai degrabă rău intenţionate şi menite a păcăli lumea în campania electorală. În contextul în care România a înregistrat anul trecut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, iar analiştii externi prognozează o creştere cel puţin egală dacă nu chiar mai mare pentru acest an, vorbele Andreei Paul se lovesc de nulitate.

Rămân în schimb jignirile aduse prim-ministrului. Pentru că nu este vorba de Victor Ponta aici, ci de Victor Ponta – prim-ministrul României. Nu poţi ca lider de partid să te adresezi într-un mod atât de josnic unui prim-ministru. Andreea Paul s-a descalificat nu doar ca om politic, ci s-a descalificat în special ca om.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 mai, 2014
Unu Altul
Nu o caracterizeaza
Cred ca a fost o scapare. In general doamna se exprima politicos dar mai ales extrem de coerent.
07 mai, 2014
Cosmin
Cum puteti sa spuneti asa ceva? Am fost acolo. Lumea a cerut ca Andreea Paul sa fie pe scena. Relatati corect ceea ce a fost la Sâmbra Oilor. Nici macar nu i-au dat cuvantul avand in vedere ca e deputat de Satu Mare si ca e prezenta acolo destul de des. Ceilalti, doar in campanie electorala..vin si-ti fac doar promisiuni.
07 mai, 2014
adrian
Ponta este un gunoi!
Românii muncesc pentru a plăti taxele ! Taxele lui Ponta!!!
06 mai, 2014
fox
idioloaga
cu un asemenea limbaj de mahala ma intreb ce mai cauta personajul asta in politica?! a mai dat cu batul in balta de atitea ori...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ